Taximetriștii, sub lupa polițiștilor brașoveni

          La data de 18 septembrie 2019, în intervalul orar 06.00-10.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și Secției Regionale Poliție Transporturi-Biroul Județean de Poliție Transporturi Brașov au organizat și desfășurat la nivelul județului Brașov o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum  și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR.

        Scopul acțiunii a fost:

  • Menținerea ordinii și liniștii publice în zona stațiilor CFR;
  • Diminuarea fenomenului infracțional, prin prevenirea și combaterea infracțiunilor;
  • Descoperirea și sancționarea faptelor de natură contravențională.

       Cu această ocazie, polițiștii au verificat un număr de 135 autovehicule și au legitimat 222 persoane.De asemenea, au reținut 2 permise de conducere și au constatat 1 infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice.

       Totodată, au constatat și au aplicat un număr de  66 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 20.400 lei.

       La acțiune au participat 97 de lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și Poliției Locale Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: