Tânără bătută cu sălbăticie chiar în incinta unei societăți comerciale

Lucrători din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și complicitate la vătămare corporală.

În fapt, la data de 11 martie a.c., în jurul orei 16,15, o femeie, în vârstă de 25 ani și un bărbat, în vârstă de 19 ani, ar fi agresat fizic o tânără din orașul Zărnești, în timp ce aceasta se afla în timpul programului de serviciu, în incinta unei societăți comerciale.

Conform concluziilor preliminare ale cadrelor medicale, leziunile suferite de tânăra în cauză, necesită 28 – 30 zile îngrijiri medicale.

Cele două persoane suspecte au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

          Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: