Tânăr prins drogat la volan prin centrul Brașovului

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 16 noiembrie 2020, în jurul orei 11,50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 39 ani, care conducea un autoturism pe bdl. Eroilor din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în corp.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: