Smiley face

Tânăr dispărut de la domiciliul din județul Ilfov, găsit decedat pe raza municipiului Brașov

La data de 01 august a.c., in jurul orelor 14.55, Secția 1 Poliție Brașov a fost sesizată de către un lucrător SALVAMONT cu privire la faptul că pe muntele Tâmpa, din municipiul Brașov, în zona cunoscută sub denumirea de ”Drumul Cavalerilor”, în pădure, se găsește cadavrul unei persoane.

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliției, Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, care s-au deplasat la fața locului, au găsit cadavrul la o distanță de  aproximativ trei-patru m. de poteca de acces în zonă.

Cu sprijinul personalului din cadrul SALVAMONT, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei, identificării si stabilirii cauzei decesului.

 

În urma procedurilor de identificare s-a stabilit că persoana decedată  este  un tânăr de 19 ani a cărui dispariție fusese semnalată de către membrii familiei, din data de 28 iulie a.c., Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, pe raza căruia își avea domiciliul și pentru care polițiștii brașoveni desfășurau activități de căutare cu efective mărite.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor decesului.

Leave a Reply

%d bloggers like this: