Tânăr de 26 ani prins drogat și fără permis de conducere la volan. A fost reținut 24 ore

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În fapt, la data de 25 septembrie 2021, în jurul orei 12.10, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 26 ani, care conducea un autovehicul pe DJ101, pe raza Stațiunii Râșnov, județul Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: