Talentata înotătoare Alexandra Dobrin a venit la Corona Brașov

Una dintre cele mai talentate înotătoare din România, Alexandra Dobrin, este, din această toamnă, sportiva Coronei Brașov!

Alexandra Dobrin este un nume bine-cunoscut celor care urmăresc competițiile de înot din țara noastră, ea fiind una dintre cele care ocupă, an de an, prima poziție în competițiile de natație.

„Suntem entuziasmați că Alexandra Dobrin va reprezenta clubul Corona Brașov în competițiile naționale și internaționale! Nu numai că este un sportiv de calibru, cu o carieră impresionantă, ci este și un model de tenacitate și ambiție pentru tinerii sportivi ai clubului nostru. Alexandra este o sportivă matură, inteligentă, aflată în vârf de formă și sunt convinsă că va înscrie în palmaresul clubului nostru numeroase reușite” – Alina Hristov, antrenor coordonator secție înot Corona Brașov.

Parcursul Alexandrei este unul aparte, un parcurs al unei campioane adevărate. Născută în 19 februarie 1993 la Pitești, a început înotul la recomandările medicului de familie, pentru a face mișcare și a îndrepta o scolioză. Inițial, visa la performanțe pe… terenurile de tenis de câmp, dar viața avea să îi rezerve un alt parcurs, plin de reușite.

A luat contactul cu apa după împlinirea vârstei de 8 ani și nu a durat mult până când a fost remarcată de un antrenor. Pentru Liceul cu Program Sportiv (LPS) Pitești a participat la primele Campionate Naționale la Arad, în 2003. De atunci, Alexandra Dobrin avea să își adjudece cel puțin un titlu național, an de an. În prezent, proaspăta sportivă a Coronei se poate mândri cu un o performanță greu de egalat: 18 ani de continuitate în postura de campioană națională.

De la 13 ani a devenit componentă a lotului național și, în decursul timpului, a participat la toate competițiile internaționale destinate diferitelor categorii de vârstă. Dorința de a acumula experiență și de performa cât mai bine a determinat-o să plece în Franța, țară unde absolvit și liceul. Ulterior a pleacat în Belgia, pentru a-și definitiva studiile superioare la Facultatea de Drept din Bruxelles (ULB – Université Libre de Bruxelles).

Pe parcursul acelor ani a fost susținută de clubul CSU Pitești, sub îndrumarea domnului Paul Mihăilă.

Astăzi, este antrenată de Gabriel Cojocaru.

Alexandra Dobrin este studentă la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane – Universitatea „Transilvania” din Brașov și urmează cursurile Școlii de Antrenori din cadrul CNFPA (Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor).

„De astăzi, reprezint cu mândrie clubul sportiv Corona Brașov, unde am fost primită cu brațele deschise și mi s-au oferit posibilități pe măsura talentului și performanțelor mele. Mulțumesc clubului Corona pentru profesionalism, pentru angajamentul pe care și-l asumă în a mă sprijini în performanța de înalt nivel, pentru seriozitate, și cel mai important, pentru încredere.

Performanță înseamnă autodepășire zilnică, muncă în echipă, soluții găsite împreună. Împreună cu antrenorul meu, Gabi Cojocaru, suntem bucuroși că am plecat pe un drum minunat alături de un partener de încredere, Corona Brașov” Alexandra Dobrin, campioană en-titre 200m mixt și 400m mixt.

În săptămânile următoare, Alexandra începe un lung șir de competiții. Debutul va fi dat odată cu Campionatele Europene de Seniori în bazin scurt de la Kazan, Rusia (2-7 noiembrie). Apoi urmează un puternic concurs în Franța, în 17 noiembrie și Campionatele Naționale în bazin scurt de la Miercurea Ciuc (10-12 decembrie).

Bun venit la Brașov, Alexandra Dobrin! Baftă și succese, alături de antrenorul Gabriel Cojocaru și CSM Corona Brașov!

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: