Sute de polițiști vor împânzi în următoarele zile județul Brașov

Sute de polițiști vor împânzi în următoarele zile județul Brașov

  • Actualitate
  • decembrie 31, 2021
  • Fără comentarii
  • 1182

În perioada 31.12.2021 – 02.01.2022, aproximativ 600 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor acționa cu peste 300 de autospeciale, pe raza întregului județ Brașov, pentru prevenirea de fapte antisociale, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente și combaterea criminalității.

În activități sunt angrenați poliţişti de ordine publică, polițiști rutieri, alături de alte forțe operative din cadrul I.P.J. Brașov, aceștia acționând pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniștea cetățenilor, asigurând, totodată, intervenția rapidă la sesizările privind săvârșirea unor fapte antisociale.

Astfel, polițiștii brașoveni vor acționa în cadrul dispozitivelor instituite la nivelul întregului județ, zilnic, cu aproximativ 200 de forțe de ordine și peste 100 de autospeciale.

Polițiștii Serviciului Rutier vor monitoriza traficul pe drumurile naționale și județene, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere. De asemenea, vor verifica modul de respectare al vitezei legale, vor acționa pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive utilizând aparatele alcooltest și DrugTest.

Polițiștii Serviciului Arme explozivi și Substanțe Periculoase vor avea în atenție respectarea normelor la regimul materiilor explozive, acționând pentru combaterea comercializării articolelor pirotehnice.

Polițiștii de ordine publică vor fi prezenți la datorie și vor acționa pe raza județului Brașov, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, astfel încât cetățenii să aibă sărbători liniștite și în siguranță.

În contextul pandemiei, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor acționa în continuare, împreună cu celelalte forțe implicate, pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, sens în care vor desfășura activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

În aceste zile, vă recomandăm să țineți cont de următoarele:

În noaptea de Revelion, folosiți cu precauție articolele pirotehnice și manifestați atenție sporită pentru a preveni accidentele cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestora! Entuziasmul copiilor e de înțeles când vine vorba de focuri de artificii. Asigurați-vă că acestea nu reprezintă un pericol pentru sănătatea lor!

Achiziţionați obiectele pirotehnice permise de lege, doar de la societăţi autorizate!

În locurile publice, la piaţă, în magazine aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei! De asemenea, nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi!
Fiți atenți când retrageți bani de la bancomate! Asigurați-vă că în spatele dumneavoastră nu se află vreun răuvoitor care să vadă codul PIN sau care să vă sustragă suma de bani retrasă!

Pentru protecția autovehiculului, atunci când parcați, nu uitați să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi că l-aţi încuiat! Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi, la vedere, bunuri de valoare!

Când aţi pornit maşina pentru a se încălzi, nu vă îndepărtaţi de ea! Nu o lăsaţi pornită şi neasigurată nici pentru câteva momente, pentru a face cumpărături mărunte sau când vă aflați în benzinării/stații de alimentare!

Nu consumaţi, în exces, băuturi alcoolice! Comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de starea de ebrietate!

În mijloacele de transport în comun, fiți vigilenţi şi atenţi faţă de comportamentul persoanelor de lângă dumneavoastră!

Conducătorilor auto le recomandăm să-și păstreze calmul în trafic, în special când se circulă în coloană şi să țină cont de politeţea rutieră! Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren!

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare!

LA MULȚI ANI!

 

Stiri recomandate

Peste 800 de noi cazuri COVID în județul Brașov

Peste 800 de noi cazuri COVID în județul Brașov

Instituția Prefectului informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției,…
Laboratorul de radiologie şi imagistică al Spitalului de Copii Braşov a fost dotat cu u echipamente de înaltă performanţă

Laboratorul de radiologie şi imagistică al Spitalului de Copii…

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a făcut astăzi o vizită la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii pentru a vedea…
Mihaela Hogaș (Corona Brașov) merge la Jocurile Olimpice de la Beijing!

Mihaela Hogaș (Corona Brașov) merge la Jocurile Olimpice de…

Brașovul are sportiv calificat la Jocurile Olimpice! Sportiva Coronei va lua startul în probele de 500 și de 1.000 metri  Sportiva…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *