Sunt reparate foișoarele de pe Aleea de sub Tâmpa

Unul dintre cele două foișoare de pe Aleea de sub Tâmpa va fi reabilitat complet până vineri, iar cel de-al doilea va fi reparat și vopsit. Lucrările sunt în desfășurare, iar în prezent se lucrează la refacerea acoperișului unui dintre cele două foișoare.
„Acoperișul a fost afectat de căderea unui arbore, la începutul lunii august, iar la sesizarea rangerului de pe Tâmpa, Primăria, Regia Pădurilor Kronstadt și Salvamont Poiana Brașov au început demersurile pentru expertizarea construcției și procurarea materialului lemnos necesar.
În urma expertizei s-a constatat că refacerea completă a acoperișului este imperios necesară, iar materialul lemnos a fost pus la dispoziție de RPLP Kronstadt.
Astăzi, se pregătea montarea foliei anticondens, iar până vineri, dacă vremea va permite, va fi montată șindrila bituminoasă care va acoperi foișorul.
În paralel, va fi recondiționat mobilierul celor două foișoare și acestea vor fi revopsite.
Lucrările sunt efectuate de firma care are contract cu Primăria pentru repararea și întreținerea mobilierului urban.
Recent s-a încheiat și curățarea și zugrăvirea apeductului din vecinătatea foișoarelor, tot în urma unor sesizări venite din partea cetățenilor” , potrivit unei postări de pe pagina de facebook a municipiului Brașov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: