Sprijin financiar de 525 de lei pentru părinții care își duc copii la creșe private sau îi lasă în grija bunicilor

Familiile cu copii care merg în creșe private sau stau cu bunicii beneficiază de un ajutor financiar de 525 de lei/lună. Până în prezent 28 de familii au solicitat acordarea ajutorului financiar pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară privată și a indemnizației destinată pentru creșterea nepotului/nepoților.

Dintre cele 28 de solicitări, 22 de solicitări vizează ajutorul acordat bunicilor. După analiza respectării criteriilor prevăzute de hotărârea de consiliu local, ajutorul a fost acordat unui număr de 13 solicitanți. Pentru  sprijinul acordat părinților care și-au dat copiii la creșe private au fost depuse 6 solicitări, dintre care 3 îndeplineau condițiile legale.

Sprijinul financiar este în cuantum de 525 de lei, atât pentru părinții care își duc copiii într-o creșă privată, cât și pentru cei ai căror copii stau cu bunicii.

„Îi invităm pe toți brașovenii care se află în această situație să depună, cât mai repede, documentele necesare la Direcția de Asistență Socială, pentru a beneficia de acest ajutor financiar. Acest drept, pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară și acordarea unei indemnizații bunicilor destinată pentru creșterea nepotului/ nepoților, se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii, dacă beneficiarul îndeplineşte criteriile de eligibilitate. Scopul acestui sprijin este de a susține brașovenii ai căror copii nu frecventează creșele administrate de Municipalitate“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

  • Pot beneficia de acordarea ajutorului financiar pentru plata creșei private:

-părinții/părintele la care copilul locuieşte în mod statornic;

-persoana care are calitatea de reprezentant legal al copilului şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia;

-persoana desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor.

*Acordarea ajutorului financiar se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creşă în sistem public.

  • Pentru a beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor educaționale prestate de o creșă privată trebuie îndeplinite o serie de condiții, printre care:

– beneficiarii să aibă domiciliul stabil în Municipiul Brașov;

-copilul aflat în întreținere, pentru care se solicită ajutorul financiar, să fie înscris la o creșă cu sediul în municipiul Brașov, în sistem privat;

-părinții/persoanele care se ocupă de îngrijirea copiilor să nu aibă datorii față de bugetul local;

-părinții/persoanele care se ocupă de îngrijirea copiilor să fie angajați cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, să desfășoare activităţi independente, să obţină venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură sau piscicultură ori să exercite o funcţie de demnitate publică sau asimilată.

În cazul indemnizației pentru bunici, condiția este ca și aceștia să aibă domiciliul în Municipiul Brașov și să aibă o stare de sănătate corespunzătoare îngrijirii nepotului/nepoților.

Ajutorul financiar pentru copiii care frecventează creșele private și indemnizația pentru bunici se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani. În situaţia în care copilul împlineşte vârsta de 3 ani în timpul anului şcolar, ajutorul financiar se va acorda până la finalizarea anului şcolar, însă nu mai mult de împlinirea vârstei de 4 ani.

Informații și formulare necesare: http://www.dasbv.ro/ajutor-financiar-educatie-anteprescolara/

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: