Sportul, componentă importantă pentru brașoveni

Analiză Publicis Groupe România: sportul, o componentă importantă în viața brașovenilor, cu mare potențial de dezvoltare.

  • Doar 1 din 10 declară că nu fac sport niciodată
  • Cele mai populare sporturi sunt alergarea, înotul, ciclismul și fitness-ul
  • 81% și-ar dori să practice natația – chiar dacă doar 16% declară că au înotat vreodată
  • Chiar dacă femeile nu joacă fotbal, 36% declară că ar juca dacă ar exista condiții optime
  • 91% ar merge ca spectatori la competiții organizate în Brașov, iar tenisul (40%) este sportul preferat

Conform unei analize realizată de Publicis Groupe România, sportul este o componentă importantă pentru locuitorii adulți ai orașului Brașov deoarece le oferă o viață activă dar și oportunități de socializare. Peste 80% dintre aceștia practică diverse forme de activități fizice pentru a se menține în formă, în timp ce doar 1 din 10 declară că nu fac sport niciodată. Însă, din cauza lipsei unei infrastructuri care să le ofere condiții optime, există o diferență foarte mare între sporturile pe care le practică activ și ce și-ar dori să practice pe viitor.

 

Natația, sportul cu cel mai mare potențial

Pe primul loc, în clasamentul cu activități sportive pe care și-ar dori să le practice, se află natația. 81% dintre aceștia și-ar dori să înoate dacă ar exista condiții optime. Cu toate acestea, un procent surpinzător de 84% a declarat că nu a înotat niciodată. Astfel, rezultatele analizei arată că există o nevoie reală de investiție într-o infrastructură care să faciliteze natația, lucru ce va determina o explozie a practicării acestui sport în Brașov.

Alături de înot, celelalte sporturi favorite sunt: alergarea (26% practicat / 78% ar practica dacă ar exista condiții optime), fitness-ul (16% / 71%), și ciclismul (14% / 63%).

Sportul este văzut ca o activitate de recreere iar o viață activă înseamnă pentru ei și socializare. Dintre aceștia 85% consideră important să existe și locuri de socializare în spațiile amenajate pentru mișcare/sport, iar 44% declară că fac parte dintr-un grup cu persoane care fac sport.

 

Fotbalul feminin, o activitate cu potențial în Brașov

Există un interes real în rândul femeilor de a practica fotbalul feminin. Chiar dacă în prezent nu practică acest sport, 36% declară că își doresc să joace fotbal. În acest caz, diferența mare între realitatea actuală și intenția exprimată nu este dată de lipsa terenurilor de fotbal (acestea există), ci cel mai probabil de faptul că femeile nu simt că există un mediu potrivit pentru ca ele să poată juca fotbal.

 

Schiul este preferat snowboarding-ului în Brașov

Deși preferă schiul, 15% dintre aceștia au practicat acest sport în timp ce doar 2% au practicat snowboardul, analiza arată că există potențial de creștere pentru ambele pe măsură ce se vor crea condiții optime pentru practicarea lor. Conform datelor, 61% au intenția de a practica schiul și 31% snowboardul.

La polul opus, printre activitățile sportive pe care declară că nu ar dori să le practice chiar dacă în oraș ar exista condiții ideale pentru aceste sporturi se află: rugby (75%), box (72%), frisbee (72%).

 

Participarea la evenimente sportive, activitate importantă pentru comunitate

Brașovenii își doresc organizarea unor competiții sportive dedicate amatorilor (77%), menționând importanța acestor tipuri de evenimente pentru comunitate. Când vine vorba despre diversificarea acestora, 94% au declarat că este important să se promoveze mai multe tipuri de activități sportive, nu doar cele mai populare (ex: fotbalul).

Dacă la Brașov s-ar organiza competiții sportive, 91% au declarat că ar merge ca spectatori.

Meciurile de tenis de câmp ar atrage cel mai mare public: 40%, deși doar 6% au și jucat tenis vreodată. Dintre sporturile de echipă, fotbalul (32%) și handbalul (29%) sunt cele mai populare.

Brașovenii activi fizic sunt în special persoane tinere, cu vârsta până în 49 de ani (83%). Aceștia sunt conectați, accesează zilnic rețelele sociale (63%), iar când au nevoie de informații le caută pe internet (61%).

 

Metodologie

Analiza Publicis Groupe Romania a avut la bază două cercetări cantitative: STUDIU FOCUS CAPI (iulie 2019-decembrie 2020) 14-74 ani, reprezentativ la nivel național și STUDIU ONLINE PUBLICIS GROUPE (iunie 2021) 18+ ani, reprezentativ la nivelul Brașovului. Analiza a fost realizata pe un eșantion de 270 de femei și bărbați din Brașov, +18 ani, utilizatori de internet.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: