Spitalul regional, din nou pe agenda primarului Allen Coliban. A început să-i placă subiectul…

Ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, a organizat astăzi o întâlnire, on-line, cu reprezentanții autorităților publice locale, județene sau regionale, care derulează proiecte de construire, extindere sau modernizare spitale și care vor să acceseze fonduri nerambursabile europene prin Planul național de redresare și reziliență. Din partea municipiului Brașov, primarulAllen Coliban a prezentat stadiul proiectului la acest moment, spitalul din Brașov fiind printre cele mai avansate proiecte pentru care se solicită finanțare prin intermediul acestui plan.

„Astăzi am avut o întâlnire la Consiliul Județean Brașov, convocată de Ministerul Fondurilor Europene, pe tema spitalelor ce vor fi finanțate prin Programul Național de Reziliență și de Relansare. Practic, a trebuit să dăm o actualizare a stadiului proiectului. Eu am prezentat faptul că avem un studiu de prefezabilitate, că avem o situație destul de avansată a lucrărilor de pregătire pentru racordarea la utilități și că ne aflăm în grafic cu calendarul de execuție a studiului de fezabilitate. Ministerul Fondurilor Europene ne-a cerut ca studiul de fezabilitate să fie gata până în luna aprilie a anului viitor, iar tot ceea ce înseamnă proiectare și execuție, inclusiv contractele, să fie semnate până în decembrie 2022, urmând ca lucrările să trebuiască a fi finalizate până în luna august 2026. Acesta este cadrul larg de timp în care ne vom desfășura activitatea în cadrul acestui proiect. Săptămâna aceasta este decisivă pentru a trage concluziile cu privire la fazele implementării, la modul de finanțare și la dimensiunea noului spital. Până la finalul acestei săptămâni ar trebui să știm care este numărul total de paturi ce vor face parte din acest spital și care vor fi dezafectate, mutate din structura actuală de pavilion. La această întâlnire au participat și reprezentanții mai multor autorități publice, cum ar fi cei ai consiliilor județene Alba și Bihor. Practic, fiecare autoritate publică locală care dorește să beneficieze de această finanțare a trebuit să prezinte stadiul proiectului. O parte dintre aceste proiecte sunt doar în fază incipientă; din punctul nostru de vedere, proiectul Brașovului este într-o fază avansată și am reușit să răspundem cu succes tuturor întrebărilor adresate de domnul ministru Boloș”, a precizat primarul Allen Coliban, la finalul întâlnirii.

Reamintim că prin OUG nr. 155/3.09.2002, privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de Relansare și Reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, cu scopul ameliorării stării economiei naţionale după criza generată de COVID-19, creşterii economice şi creării de locuri de muncă necesare pentru incluziunea forţei de muncă, sprijinirii tranziţiei verzi şi a celei digitale pentru promovarea creşterii durabile, s-au stabilit etapele și termenele pentru accesarea acestor fonduri nerambursabile.

Astfel, proiectele de investiţii publice aferente domeniilor de investiţii care se finanţează în cadrul PNRR trebuie să respecte cumulativ mai multe condiţii, printre care să fie proiecte mature, cu un grad avansat de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice şi cu angajamente ferme din partea beneficiarilor finali de încheiere a contractelor de achiziţie publică sau a contractelor sectoriale, după caz, până la sfârşitul anului 2022 pentru minimum 70% din valoarea alocată sub formă de grant, respectiv la sfârşitul anului 2023  pentru restul valorii alocate sub formă de grant.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: