Spitalele din Brașov adaptate pentru a avea un număr mai mare de paturi în secțiile ATI

Din cauza numărului mare de infectări COVID, spitalele din Brașov vor fi adaptate pentru a avea un număr crescut de paturi în secțiile ATI.

„Rămânem în continuare precauţi, rămânem în continuare în acelaşi registru, în adaptarea paturilor de terapie intensivă în diferite unităţi spitaliceşti. Adaptăm unităţile spitaliceşti din judeţele care au un număr crescut de cazuri şi aici ne referim la Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Braşov, Galaţi şi Municipiul Bucureşti, dar în acelaşi timp pregătim şi centre zonale unde pot fi preluaţi pacienţi de terapie intensivă care nu mai au loc în aceste judeţe”, a declarat Nelu Tătaru luni la Digi 24.

Ministrul Sănătății a declarat că nu ne putem baza doar pe spitalele de rezervă care sunt în pregătire pentru a fi preluaţi aceşti pacienţi şi a îndemnat, din nou, oamenii să respecte regulile de protecţie.

„În acest context avem şi paturi de terapie intensivă pe care le transformăm în acest moment, cum sunt Timişoara, Cluj, Târgu-Mureş şi pregătim şi alte spitale de rezervă, haideţi să spunem o a treia sau a patra linie care să poată prelua la un moment dat. Nu vreau să ne lăsăm în această bază. Această pandemie nu se tranşează în unităţile medicale, în unităţile medicale se tranşează tratarea şi salvarea vieţii acestor pacienţi infectaţi. Să nu ajungem la un număr mare de pacienţi infectaţi şi acest lucru depinde foarte mult de respectarea regulilor şi repet purtarea măştii de protecţie în spaţii închise, dezinfectantul şi distanţarea fizică”, a mai spus Nelu Tătaru.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: