Spitale private sau spitale de stat?

În ultima perioadă, tot mai mulți pacienți se plâng de serviciile medicale prestate de rețelele private de sănătate. Dacă în trecut, la Brașov, rețelele de socializare erau pline de sesizări și postări cu acuze grave la adresa medicilor și spitalelor de stat, în prezent, balanța a început să încline și spre spitalele private. Culmea, la unele spitale din privat, pacienții dau și o căruță de bani, dar beneficiază de servicii de proastă calitate. Deși nu trebuie generalizat, sunt foarte multe nemulțumiri în ultima perioadă, iar unele s-au lăsat chiar cu procese în instanțele de judecată, cum este și cazul unei brașovence care se judecă cu o rețea privată de sănătate, tocmai că nu a beneficiat de serviciile stipulate în contract.

Din păcate, nu este singurul caz. Tot mai mulți brașoveni susțin că una scrie în contract, alta se întâmplă în realitate.  Nu trebuie omis nici faptul că mulți brașoveni ajung imediat la ”cuțit” din disperarea unor medici de a face bani pe spatele lor, chiar dacă de multe ori nu este nevoie. Într-adevăr, aceste spitale și clinici private pompează sume imense în promovare, doar ca să atragă noi clienți. Doar că de multe ori, ”afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”.

Interesant este și modul în care migrează acești medici de la un spital la altul, la fel cum fug parlamentarii de la un partid la altul. În acest timp, spitalele de stat încep să prindă teren, având în vedere că se fac investiții pe an ce trece, iar multe din secții arată poate chiar mai bine decât cele din privat. De asemenea, începe să se schimbe și comportamentul personalului medical, care pare să înțeleagă că pacienții plătesc pentru niște servicii, iar medicii sau asistenții încasează totuși niște salarii frumușele pe spatele acestor pacienți.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: