Șofer beat, s-a dat drept altcineva!

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pentru control, un bărbat  care conducea un autoturism pe str. Calea Feldioarei din municipiul Brașov.

Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele personale, ocazie cu care acesta a declarat verbal faptul că nu deține asupra sa documentele de identitate, prezentându-se cadrelor de poliție ca fiind un bărbat în vârstă de 32 ani din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,22 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost sancționat contravențional, luându-se, de asemenea, măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice  pentru o perioadă de 90 zile.

În continuarea cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că datele de identitae furnizate de către conducătorul auto, aparțin altei persoane, acesta fiind identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 34 ani din municipiul Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, a rezultat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, ca urmare a săvârșirii, la data de 15.03.2019, a infracțiunii de ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: