Situația notelor de la Bacalaureat înainte de contestații. Ce note au obținut absolvenții de liceu?

Absolvenții studiilor liceale au aflat astăzi, 5 iulie 2021 notele obținute la probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.

Rezultatele sunt afișate atât pe edu.ro, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelor și a prenumelor candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 73,96%, în creștere cu aproape 3% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 71,03%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 79,83%, iar pentru promoțiile anterioare, 31,05%.

Au promovat 2.335 de candidați, dintr-un total de 3.157 de candidați prezenți (2.777 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 380 de candidați prezenți din promoțiile anterioare)

Se precizează că numărul de candidați înscriși în acest an a fost de 3.305.

Situația pe discipline de examen a candidaților cu note de 10:

  • Limba și literatura română: lucrările a 60 de candidați au fost notate cu 10
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 4 candidați au fost notate cu 10
  • Proba obligatorie a profilului (Matematică – 22 / Istorie – 39)
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 159 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană și Logică și argumentare: câte 47 pentru fiecare din cele două).

 

Începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, candidații nemulțumiți de note pot depune contestații inclusiv prin mijloace electronice. Rezultatele finale vor fi afișate vineri, 9 iulie.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: