SIGURANȚA PE INTERNET

În a doua zi a „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, activitățile desfășurate  de polițiștii brașoveni au avut ca scop prevenirea victimizării minorilor.

Elevii claselor a X-a și a XI-a de la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” Brașov au participat la o dezbatere pe tema prevenirii victimizării tinerilor în mediul on-line, iar elevii claselor a V-a și a VI-a de la Școala Gimnazială nr. 9 „N. Orghidan” Brașov au fost angrenați în jocuri de rol pe tema cyberbulling-ului.

La activități au participat specialiști de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și ai Organizației Salvați Copiii – Filiala Brașov, care au adus în atenția elevilor riscurile asociate utilizării internetului, implicațiile psihologice și efectele negative pe termen scurt și lung ale hărțuirii cibernetice.

Poliţiştii de proximitate și poliţiştii de la posturile de poliţie rurală au organizat şi desfăşurat sesiuni de comunicări cu elevii din unităţile de învăţământ gimnaziale şi liceale din judeţul Braşov, pe aceeași temă, siguranța de internet dar și pe tema siguranței pe drumul către și de la școală.

Pentru prevenirea victimizării copiilor și adolescenților, Poliția recomandă părinților:

  • supravegheați activitatea copiilor dumneavoastră pe Internet;
  • folosiți Internetul împreună cu copiii, căutați cu ei informații care să-i intereseze;
  • așezați computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteți ușor supraveghea copiii, de preferat în camera de zi;
  • folosiți anumite mecanisme de control parental și instalați instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere;
  • arătați copiilor cum să folosească setările de siguranță;
  • învățați copiii să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet;
  • explicați copiilor că nu este bine să stabilească, fără acceptul dumneavoastră, întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet. Discutați despre riscurile la care se pot expune;
  • încurajați copiii să vă spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă;
  • îndrumați copiii să aibă o atitudine responsabilă, cuviincioasă inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarități, amenințări sau injurii;
  • în cazul în care sesizați schimbări negative în comportamentul copiilor, discutați cu aceștia și încercați să aflați cauzele care au generat aceste modificări.

Leave a Reply

%d bloggers like this: