Senatorul Florin Orțan: Administraţia PNL este incapabilă să ia măsuri pentru protejarea populației de Coronavirus

Brașovul este la un pas de a ajunge la numărul de 3000 de cazuri de Coronavirus și ocupă un loc fruntaș în topul celor mai afectate județe din țară. Cum se poate ajunge aici, în ciuda faptului că brașovenii sunt disciplinați

Și țin cont de sfaturi raționale?
Urmărind rapoartele prezentate zilnic de Instituția Prefectului, Brașovul a înregistrat numai în luna iulie aproximativ 1400 de cazuri noi, ceea ce indică o proastă gestionare a administrației locale.
„Am cerut încă din luna martie, din calitatea mea de medic și mai apoi, din calitatea politică, în nenumărate rânduri, ca administrația locală și factorii decizionali ai acestui județ, să ia măsuri prompte și să acționeze cu celeritate în fața valului ce ne aștepta. Astăzi, asistăm la o incapacitate a Guvernului PNL, transpusă și la nivel local, de a ține în frâu creșterea cazurilor de COVID-19. Populația trebuie informată transparent și protejată, în contextul în care Brașovul este pe un trend ascendent în privința îmbolnăvirilor. Lipsa transparenței în informare, manipularea, ne fac pe noi, brașovenii, să fim suspicioși. Din păcate, simțim pe pielea noastră comunicarea defectuoasă, la nivel local. Nu ne mai dorim ca Brașovul să fie un exemplu de „Așa nu”, precizează doctorul Orțan
Senatorul Florin Orțan trage un semnal de alarmă asupra măsurilor ce trebuie luate, acuzând administrația liberală de demagogie.
„Liberalilor cocoțați astăzi în funcții administrative la nivelul Brașovului le spun să lase demagogia și să se apuce serios de muncă. Numai așa vom putea ține sub control pandemia de Coronavirus, numai așa vom putea să îi protejăm în mod real pe brașoveni.” adaugă Florin Orțan

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: