În urma acțiunilor de control desfășurate de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brașov, în cursul zilei de 27 ianuarie 2023, la unitățile de alimentație publică, a fost verificat și modul în care operatorul economic S.C. PIZZA STATION Brașov S.R.L., respectă prevederile legale în domeniu.
”În urma neregulilor constatate, operatorul comercial a fost sancționat cu:
- amendă contravențională în valoare de 15000 de lei
- oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.
Abaterile constatate de comisarii CJPC Brașov au fost următoarele:
– folosirea unor spații frigorifice cu chedere rupte, murdare;
– utilizarea unor produse alimentare cu durata limită de consum/data durabilității minimle depășită, ca materii prime
– folosirea unor produse aliemntare netichetate, păstrate în ambalaje refolosite
– depozitarea cutiilor cu băuturi în vestiarul personalului, unde există și vas WC
– folosirea la preparare a unor produse cu modificări organoleptice
– utilizarea unor sosuri și a altor produse pe care nu se specifică data deschiderii ambalajului”, au spus reprezentații CJPC Brașov.