Se suspendă programul de audiență la Biroul Teritorial Brașov al Avocatului Poporului

.Având în vedere rata de incidență cumulată la 14 zile în municipiul Brașov, începând cu data de 5 octombrie 2021, Instituția Avocatul Poporului suspendă programul de audiență la sediul Biroului Teritorial Brașov, B-dul Mihail Kogălniceanu nr. 23 bloc C7, biroul 402, Brașov.

Cetățenii sunt rugați să se adreseze, în scris, Biroului Teritorial Brașov al Instituției Avocatul Poporului cu privire la încălcarea drepturilor sau libertăților lor. Petițiile pot fi transmise atât prin Poșta Română, pe adresa B-dul Mihail Kogălniceanu nr. 23 bl. C7, camera 402, mun. Brașov, cât și prin adresa de e-mail a biroului, avpbrasov@avp.ro.
Totodată, atragem atenția cetățenilor că petițiile adresate instituției Avocatul Poporului trebuie să se facă în scris, să indice numele și domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile și libertățile acesteia, drepturile și libertățile încălcate, precum și autoritatea administrativă ori funcționarul public în cauză. Petiționarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administrației publice de a soluționa legal petiția.
Pentru mai multe informații contactați Biroul Teritorial Brașov prin numărul de telefon 0268-471-100.

Instituția Avocatul Poporului Coordonator al Biroului Teritorial Brașov
Expert, Kelemen Ágotha-Gyopár

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: