Se redeschide Sanctuarul de Urși de la Zărnești

Vești minunate pentru iubitorii de animale.  De marți, 2 iunie, se redeschide Sanctuarul de Urși de la Zărnești.  Nu pot intra într-o serie mai mult de 20 de persoane.  Vor fi doar trei intrări, la orele 9.00, 10.00 și 11.00 a.m.

”Mare veste! 🤩🥳 Sfatul urșilor s-a întrunit și a decis în unanimitate de voturi deschiderea sanctuarului AMP Libearty!
Ursuleții vă așteaptă să îi vizitați începând de marți, 2 iunie. Suntem pregătiți pentru primii vizitatori, iar siguranța și sănătatea celor care calcă în pădurea ursuleților este o prioritate pentru noi. De aceea, am lucrat intens în aceste zile pentru ca toată lumea să fie în siguranță.

Măsuri de siguranță:
1. Vom avea doar trei intrări, la orele 9.00, 10.00 și 11.00 a.m.
2. Numărul maxim de persoane la o intrare este de 20 + ghidul nostru
3. În magazinul de suveniruri va intra deodată doar o familie sau grup venit cu aceeași mașină.
4. Televizorul pe care rulează filmul de prezentare a fost instalat afară, pentru a evita intrarea în spații închise a persoanelor care nu fac parte din aceeași familie/grup de prieteni.
5. În magazinul de suveniruri am instalat un geam despărțitor pentru protecția tuturor
6. Suprafețele din magazin și de la toalete vor fi dezinfectate după fiecare grup
7. Vizita se va efectua doar în aer liber, pe trasee bine delimitate cu respectarea distanței de siguranță și cu fluxuri de vizitatori separate

Recomandări:

1. Cumpărați biletele online pentru a evita formarea de cozi și aglomerări, sau riscul de a nu mai găsi bilete la fața locului.
2. Vă rugăm să folosiți cât de mult cu putință cardul ca modalitate de plată.
3. Vă rugăm să folosiți dezinfectantul pus la dispoziție de AMP Libearty.
4. Recomandăm purtarea măștilor chiar și în aer liber, în interiorul sanctuarului, dacă vă apropiați de persoane care nu fac parte din familia/grupul dumneavoastră de prieteni (dacă nu aveți, veți putea cumpăra de la noi, la preț de achiziție)

* Din motive de siguranță accesul este interzis copiilor sub 5 ani!

Biletele se pot achiziționa de aici https://millionsoffriends.org/bilete-online/ Vă așteptăm cu drag!” au declarat reprezentanții sanctuarului.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: