Școli închise, piețe închise, restaurante închise, orașe…închise, dar e liber la alegeri parlamentare

Guvernul PNL, în frunte cu președintele României Klaus Iohannis, insistă pe organizarea alegerilor parlamentare la termen. În acest timp, se închid orașe,  iar școlile, restaurantele și piețele acoperite au fost deja închise. Bineînțeles, în opinia guvernanților în mall-uri poți merge liniștit, acolo este imunitate de COVID. Nu și în piețele acoperite…sau în supermarketurile unde aglomerația este și mai mare. Dar, asta e logica Ludovicului din fruntea Guvernului și a președintelui care este setat pe alegeri, nicidecum pe sănătatea românilor.

Școlile au fost închise pentru elevi, dar pentru ca alegătorii să vină să stea la rând, cum s-a întâmplat la locale, nu este vreo problemă…La fel cu restaurantele. Deși se respecta distanțarea dintre mese, aceste localuri au fost închise, chipurile vine multă lume. În mall-uri, chiar zilele trecute redactorii noștri au postat fotografii cu grupulețe de oameni îngrămădindu-se în zona de mâncare. Normal, liberalii nu văd o problemă acolo, este ceva firesc…

Te întrebi, oare cât de idioți trebuie să fie acești conducători să nu vadă incidența cazurilor de COVID din ultimele zile, numărul mare de morți, numărul mare de persoane internate la ATI, încât să iasă la televizor și să spună că măsurile luate sunt bune și că alegerile parlamentare vor avea loc la termen. Cum poți să îi îngrădești dreptul românului să iasă din casă fără un motiv bine întemeiat, dar să îi spui să iasă la vot…

Cât de cretin trebuie să fii să blochezi toată țara, toată economia, dar nu și organizarea alegerilor parlamentare care puteau fi amânate până în primăvară…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: