Salvatorii montani din Poiana Brașov au fost solicitați să intervină în 2 cazuri de persoane accidentate

Începutul perioadelor de concedii aduce mulți turiști în zona Poienii Brașov,  traficul montan fiind foarte intens, în ciuda vremii nefavorabile. Fluxul mare de turiști atrage după sine și creșterea numărului de intervenții.

Astfel, astăzi, salvatorii montani din Poiana Brașov au fost solicitați să intervină în 2 cazuri de persoane care s-au accidentat. O persoană care se plimba în zona Cabanei Postăvaru a alunecat, suferind un traumatism de membru superior. În celălalt caz, o persoană care practica ciclismul montan a suferit un traumatism de membru inferior, în urma unei căderi. Pentru cea din urmă, salvamontiștii au cerut sprijinul echipajului SMURD, care a transportat persoana în cauză la unitatea spitalicească, pentru controale suplimentare de specialitate.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: