Salubritate – A.D.I. ISO Mediu Brașov

Consiliul Județean Brașov împreună cu ADI ISO MEDIU Brașov au încercat în perioada 2011-2015 să acceseze fonduri europene în cadrul Programului Sectorial de Mediu în vederea creării Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brașov, fără a se ajunge însă la finalitatea dorită. Neîndeplinirea obligațiilor de mediu la nivel național a dus la demararea unor proceduri de infringement.

Începând cu anul 2017, a fost reluată activitatea asociației ADI ISO MEDIU Brașov și împreună cu consultantul EPMC si Consiliul Județean Brașov am început munca pentru accesarea de noi fonduri, de această dată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Actualizarea bazei de date tehnice cu privire la sistemul de salubrizare și de gestionare a deșeurilor în fiecare localitate a județului a fost un lucru necesar pentru ca aparatul tehnic al ADI-ului ISO MEDIU să poată colabora cu echipa unității de implementare a proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Brașov, din cadrul Consiliul Județean Brașov, împreună cu consultantul – SC EPMC Consulting SRL, liderul Asocierii SC EPMC Consulting SRL – SC FINTECH ADVISERS SRL. Consultantul va fi cel care va întocmi cererea de finanțare în vederea accesării fondurilor din cadrul POIM 2014-2020, iar aparatul tehnic al ADI va fi responsabil cu coroborarea soluțiilor tehnice propuse de specialiști cu nevoile reale ale UAT-urilor din județ.

Cele mai importante tipologii de instalații/infrastructuri de care unitățile administrativ teritoriale din județul Brașov au nevoie pentru o gestiune corectă a deșeurilor sunt:

Centrele de colectare cu aport voluntar, care trebuie construite conform prevederilor legale actuale pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale. În cadrul Proiectului SMID sunt considerate pentru această etapă astfel de centre de colectare pentru fiecare localitate urbană și unde unitățile administrative pun la dispoziție terenul. Înființarea lor oferă posibilitatea cetățenilor de a preda cu titlu gratuit diferite categorii de deșeuri (printre care și deșeuri voluminoase: mobilă, aparatele electrocasnice mari etc.).

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) reprezintă o locație unde sunt amplasate cele mai mari și importante infrastructuri/instalații. Acesta ar trebui să cuprindă instalație de tratare mecano-biologică, stație de sortare și compostare a deșeurilor, respectiv depozit ecologic. Centrul reprezintă investiția cea mai importantă în cadrul proiectului SMID Brașov, aici urmând să fie transportate pentru procesare toate deșeurile județului. Acest obiectiv va aduce importante avantaje din punct de vedere economic – venituri la bugetul local, locuri de muncă nou create etc. – pentru localitatea pe raza căreia va fi amplasat. Conform recomandărilor Uniunii Europene, CMID-ul ar trebui poziționat în interiorul unei raze de 30 de kilometri față de mun. Brașov, cel mai mare generator de deșeuri din județ. Suprafața totală a acestui centru va fi de 16-25 de hectare. Pentru acest obiectiv au fost verificate mai multe zone care au fost inspectate atât fizic, cât și din punctul de vedere al documentațiilor/situației juridice a acestora (extrase de cărți funciare, planuri de urbanism etc.).

Stații de sortare și transfer. Transportul deșeurilor se realizează în condiții speciale dispuse de reglementările naționale, nefiind eficient și permis ca acesta să se realizeze cu mașini de colectare. Stațiile de transfer oferă posibilitatea de translocare a deșeurilor, compactarea și pregătirea lor pentru transport, astfel încât acest proces să se realizeze optim.

”Definitivarea documentației pentru cererea de finanțare care se va depune pentru realizarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor este un proces de durată. Primul pas l-a reprezentat elaborarea unei strategii județene (Plan Județean de gestionare a Deșeurilor/ Master Plan de Gestionare a Deșeurilor). Aplicantul, Consiliul Județean Brașov, a ales ca documentul strategic utilizat pentru depunerea cererii de finanțare să fie Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD), iar variante ale acestuia au fost transmise către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO MEDIU Brașov, care a formulat un punct de vedere referitor la corectitudinea informațiilor și soluțiile tehnice propuse, astfel încât să se asigure buna funcționare a sistemului de salubritate pe termen scurt, mediu și lung, dar și un preț echitabil pentru cetățeni și utilizatorii serviciului.

În ceea ce privește etapele care mai sunt de parcurs, menționăm faptul că PJGD trebuie avizat de Agenția de Protecția Mediului, soluția tehnică trebuie aprobată la nivelul Consiliului Județean Brașov și la nivelul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ISO MEDIU Brașov. După această etapă se procedează la elaborarea studiului de fezabilitate al proiectului. SF-ul se realizează de către specialiștii contractați de Consiliul Județean Brașov și trebuie să treacă prin etapele de avizare, autorizare și aprobare, după care se va depune proiectul efectiv”, a spus Gheorghe Sucaciu, președintele ISO Mediu Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: