S-au strâns 382 de semnături pentru Grădinița cu Program Prelungit nr. 35 din Brașov

Petiție online

Consiliul reprezentativ al părinţilor de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 35 Braşov, reprezentat prin președinte Bede Timea, vicepreședinte Dascălu Andreea și vicepreședinte Marian Georgel Victorel, a semnat o petiţie adresată primarului, prin care cere Municipalităţii să recupereze trei spaţii aflate la parterul clădirii din strada Bronzului nr. 5, bl. 505, pentru a le pune la dispoziţia unităţii de învăţământ, care are insuficiente locuri faţă de cerere. Spaţiile respective aparţin Municipiului Braşov şi sunt administrate de SC RIAL SRL – firma Primăriei, iar recuperarea lor şi punerea lor la dispoziţia grădiniţei ar face posibilă crearea unui număr de 50 de locuri noi pentru copii dar şi amenajarea unui cabinet medical.

Petiţia semnată de părinţii de la Grădiniţa nr. 35 cu Program Prelungit din Tractorul se găseşte AICI. Textul ei este următorul:

Petiție privind recuperarea spațiilor Grădiniței cu program prelungit nr. 35, Brașov, de la Primăria Municipiului Brașov


In atenția Domnului primar Allen Coliban,


Consiliul reprezentativ al părinților Grădiniței cu program prelungit nr 35 Brașov, reprezentat prin președinte Bede Timea, vicepreședinte Dascălu Andreea și vicepreședinte Marian Georgel Victorel, prin prezenta, dorim recuperarea celor 3 spatii aflate la parterul clădirii din strada Bronzului, nr. 5, bl. 505, Grădiniței cu program prelungit nr. 35, Brașov, vă aducem la cunoștință următoarele argumente:


  1. În trecut grădinița a funcționat în regim de creșă, având toate spațiile necesare desfășurării activităților (săli de clasă, precum și spații comune: holuri, vestiare, cabinet medical, grupuri sanitare, bucătărie, depozite, uscătorie și spălătorie) jumătate dintre aceste spații fiind momentan în administrarea S.C. RIAL S.R.L și în proprietatea Primăriei Municipiului Brașov, nefiind utilizate.
  2. Existența unui număr mare de solicitări pentru înscrierea în învățământul preșcolar, solicitări care nu pot fi soluționate favorabil din cauza lipsei de spațiu.
  3. Lipsa unui spațiu corespunzător amenajării unui cabinet medical, atât de necesar în această perioadă.
  4. Existența mai multor demersuri, adresate în anii anteriori Primăriei Municipiului Brașov, privind recuperarea acestor spații, demersuri care au rămas nesoluționate.
  5. Alocarea acestor spații ar face posibilă creearea unui număr de 50 de locuri pentru înscrierea preșcolarilor, precum și amenajarea unui cabinet medical.

 

            În speranța că această petiție va avea ECOU, consiliul reprezentativ al părinților din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 35 Brașov, VĂ MULȚUMEȘTE!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: