S-au încheiat lucrările la un drum județean. Ce se întâmplă cu un sector de drum unde a avut loc o alunecare de teren

Modernizarea și reabilitarea drumului judeţean DJ 104 L Dacia – Viscri – Buneşti, în lungime de 15,06 kilometri, unul dintre cele patru proiecte cu fonduri europene accesate de Consiliul Judeţean Braşov în mandatul 2016-2020 pentru modernizarea infrastructurii rutiere, se apropie de sfârşit. În prezent, exceptând două porţiuni a căror lungime însumată ajunge la puţin peste un kilometru, lucrările la acest drum judeţean s-au încheiat.

Astfel, două tronsoane din DJ 104 L, respectiv cel cuprins între satul Dacia şi intrarea în satul Viscri, în lungime de 6,950 km, precum şi cel de la ieşirea din Viscri spre Buneşti, până la o zonă afectată de o alunecare de teren (tronson situat între kilometrii 7+711 – 12+851), sunt finalizate şi recepţionate.

Pentru segmentul rutier cuprins între kilometrii 12+851 – 13+150, care include alunecarea de teren, Consiliul Judeţean Braşov a transmis în 12 octombrie 2020 ordinul de începere pentru lucrările de consolidare a acestui sector de drum. Potrivit contractului, executantul are şase luni la dispoziţie pentru a reface această porţiune, a cărei lungime este de 299 de metri.

Drumul judeţean 104 L continuă cu sectorul cuprins între kilometrii 13+150 (km 13+174,05) – 14+710,10, respectiv de la capătul zonei afectate de alunecarea de teren şi până la podul situat în localitatea Bunești, la kilometrul 14+730, sector pe care lucrările s-au încheiat și au fost recepţionate. Cât priveşte refacerea podului din Bunești, şi la acest obiectiv s-au finalizat lucrările, noua construcţie fiind în procedură de recepţie la terminarea lucrărilor. Nu în ultimul rând, reabilitarea şi modernizarea tronsonului rutier de la kilometrul 14+791,70, la kilometrul 15+009 (km 15+065), respectiv de la podul din Bunești şi până la intersectia cu drumul naţional DN 13, au fost încheiate, fiind semnată şi recepţia la terminarea lucrărilor.

 

Pentru lucrările la segmentul de drum cuprins între kilometrii 6+950 – 7+711, situat în intravilanul satului Viscri, administraţia judeţeană a cerut şi a primit avizul Direcției Județene pentru Cultură Braşov. Viscri are statutul de sit rural UNESCO şi păstrează imaginea autentică a satului săsesc de la început de secol XIX. De aceea, orice lucrare edilitară realizată în interiorul lui trebuie să respecte cerinţe stricte din punctul de vedere al soluţiei tehnice şi al materialelor folosite.

 

„Consiliul Judeţean Braşov a întocmit proiectul tehnic şi a obţinut autorizaţia de construire cu modificările solicitate de specialiştii Direcţiei pentru Cultură. Soluţia convenită pentru refacerea drumului este executarea stratului de uzură din pavaj de piatră, încadrarea pavajului cu borduri din piatră şi prelungirea podeţelor de acces în curţi cu elemente de tuburi de polietilenă acoperite cu pământ. Constructorul va păstra accesul la proprietăți la nivel de piatră spartă, va acoperi parţial fundul şanţului cu pavaj din piatră cu grosimea de 5 cm, iar şanturile din pământ vor fi menţinute. Astfel, caracteristicile satului săsesc autentic vor fi păstrate în totalitate”, a explicat administratorul public Daniel Gligoraş, managerul Unităţii de Implementare a Proiectului.

 

„Mă bucur că pentru reabilitarea şi modernizarea DJ 104 L am găsit cele mai bune soluţii tehnice şi am făcut tot ceea ce a depins de noi, astfel încât să redăm circulaţiei o cale rutieră importantă pentru comunităţile locale din zona de nord a judeţului. Viscri, satul Prinţului Charles, îşi va păstra autenticitatea, iar turiştii şi localnicii vor putea circula în condiţii normale pe întregul traseu. În noul mandat, 2020-2024, la conducerea Consiliului Judeţean, vom continua să accesăm fonduri pentru refacerea infrastructurii rutiere a judeţului, deoarece ne dorim o reţea de drumuri modernă, adaptată cerinţelor actuale de conectivitate”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

 

Proiectul „Modernizare și reabilitare DJ 104 L Bunești – Viscri – Dacia (15,06 km)”, în valoare totală de 24.495.058,94 lei, a fost finanţat iniţial în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, iar în anul 2018 a fost preluat în Programul Operaţional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 6 Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională. Practic, 85% din acest proiect înseamnă fonduri nerambursabile accesate de administraţia judeţeană.

4 comentarii la „S-au încheiat lucrările la un drum județean. Ce se întâmplă cu un sector de drum unde a avut loc o alunecare de teren

  • 30 octombrie 2020 la 16:23
    Permalink

    Daca alunecarea de teren s-a produs dupa turnarea asfaltului ,oare acea portiune nu trebuia remediata de actualul constructor fara a se mai incheia un alt contract in valoare de cateva milioane bune ???

    Răspunde
    • 1 noiembrie 2020 la 14:33
      Permalink

      Nu inteleg totusi de ce lucrarea a fost transferata de la finantarea prin PNDL unde probabil ca s-ar fi decontat integral suma de 24.495.058,94,cat reprezinta valoarea lucrarii,pe fonduri europene POR 2014-2020 unde conform declaratiilor se deconteaza 85% din valoarea lucrarii,adica 20.820.800,10 Lei;
      In luna aprilie,in plin lockdown total,presa locala anunta ca urmeaza sa se lanseze o noua licitatie in valoare de aproximativ 7.000.000 Lei pentru remedierea portiunii afectate de alunecarea de teren,cand inca lucrarile de reabilitare ale drumului erau in plina desfasurare; astfel rezulta din declaratiile si cifrele prezentate ca in fapt pentru aceasta lucrare se recupereaza de fapt aproximativ 13.820.800,10 Lei ; daca am gresit va rog sa fiu corectat !

      Răspunde
  • 31 octombrie 2020 la 9:23
    Permalink

    Din foto se vede ca asfaltul a fost turnat direct pe pamant! Era normal sa “fuga” la vale.Proiectanti la kilogram!

    Răspunde
  • 3 noiembrie 2020 la 22:05
    Permalink

    Ne poate explica si noua cineva daca reabilitarea unui drum de 16 kilometri a costat 24.495.058,94 Lei,adica 1.530.941,18 Lei/km,cum poate costa consolidarea si reasfaltarea unei portiuni de 300 de metri aproximativ 7.000.000 Lei ? Si daca acea portiune a cedat dupa reabilitare si asfaltare,nu era obligatia firmei ce a efectuat reabilitarea drumului sa faca si consolidarea acelei portiuni de 300 de metri ? De ce a fost necesara o noua licitatie in urma careia a rezultat o noua lucrare in valoare de aproximativ 7.000.000 Lei ???

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: