Românii au acum o alternativă legală la taxi

La începutul acestei săptămâni, în ședința de Guvern, a fost adoptată OUG privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto. Practic,prin această ordonanță se dorește transportul pasagerilor în condiții de siguranță, dar are în vedere și încurajarea concurenței. Piața va fi cea care va stabili prețul. Astfel, cetățenii au posibilitatea acum să opteze pentru servicii de calitate. Vor putea să aleagă între taxi și transportul alternativ de tip ridesharing. În acest sens a fost creat cadrul legal.

Știm cu toții ce probleme sunt cu o parte din taximetriștii din gara Brașov. Se întâmplă des cabrașovenii sau turiștii să coboare din tren, iar când merg la taxiuri și solicită să fie transportați într-un anumit loc, sunt refuzați de către șoferi pe diverse motive. Mai mult decât atât, unii șoferi solicită o anumită sumă de bani de la început pentru a fi transportat clientul într-o anumită locație. Cine nu este de acord cu suma respectivă, este refuzat de șoferul de taxi. Cu alte cuvinte, nu sunt folosite nici aparatele de taxat, iar din acest motiv pierde și statul român, dar pierde și cetățeanul. Să nu mai spunem de cum arată unele autoturisme folosite drept taxiuri, sau cum unii șoferi uită că fumatul este interzis.

Acum, cetățenii au posibilitatea să decidă dacă vor să mearga cu taxiul sau cu alt mijloc de transport de tip ridesharing. Să vedem dacă o să mai fie refuzați clienții având în vedere că aceștia pot opta și pentru UBER sau altele.

Lucian Pătrașcu
Secretar de stat Guvernul României
Președinte executiv PSD Brașov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: