ROBOR a continuat să scadă şi marţi, 9 ianuarie 2024, şi a ajuns la cea mai mică valoare din iunie 2022 şi până acum. Declinul indicilor ROBOR a început la 1 noiembrie 2022, după ce Consiliul Concurenţei a anunţat că va controla dacă cele mai mari bănci din România au făcut înţelegeri care să crească dobânzile ROBOR mai mult decât ar fi fost justificat, potrivit economica.net.
ROBOR la trei luni a scăzut la 6,20%, faţă de 6,21%, nivelul din şedinţa precedentă şi atinge cea mai mică valoare din 24 iunie 2022 şi până acum. ROBOR 3M a crescut în anul 2022 şi a atins pe 26 octombrie 2022 (8,21%) cea mai ridicată valoare din ultimii 12 ani şi 9 luni (29 ianuarie 2010). ROBOR 3M a spart pragul de 8% pe 1 august 2022.