Rezultatul verificărilor de ieri: amenzi de peste 13000 de lei pentru brașoveni

Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acțiuni fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În data de 6 noiembrie 2020, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali și jandarmi, sub autoritatea Instituției Prefectului, au organizat și desfășurat noi activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.
Forțele de ordine au acționat în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.
Totodată, polițiștii brașoveni adaptează permanent activitățile de verificare în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au verificat 141 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă.
De asemenea, polițiștii brașoveni, alături de polițiștii locali, au legitimat peste 2.400 de persoane, au verificat 225 de mijloace de transport persoane și peste 250 de alte autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 261 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 12.500 lei.
De asemenea, polițiștii au efectuat aproximativ 2.650 de verificări cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 65 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 102 locații, au legitimat 63 de persoane și au aplicat 19 sancțiuni contravenționale. De asemenea, au fost verificate 73 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
Jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au verificat 16 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 46 locații, au legitimat 4 persoane, aplicând o sancțiune contravențională în valoare de 500 lei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: