Rezultate de top mondial în cursa de 10 KM și sute de copii la startul ediției-pilot a Brașov Running Festival

Kenyanul Peter Mwaniki Aila a câștigat prima ediție a cursei de 10km pe șosea de la Brașov Running Festival. Rezultatul său, 28 de minute și 39 de secunde este unul de top 50 mondial, confirmând faptul că organizatorii, Comparty Sports Management și CS Colțea, își propun să realizeze la Brașov o competiție de talie internațională. Al doilea s-a clasat un alt sportiv din Kenya, Roncer Kipkorir Konga, cel care, prin poziția sa în topul mondial al anului la semi maraton, se anunța drept marele favorit al cursei. Clasat al treilea, Nicolae Alexandru Soare a fost singurul român care a încercat să le opună rezistență alergătorilor africani.

”Traseul a fost foarte plat și rapid, iar organizarea excelentă. Mă bucur foarte mult că am reușit să câștig și aștept să revin anul viitor, când sunt convins că va fi mult mai greu, dar sper să fiu din nou primul” a declarat la finalul concursului Peter Aila.

Nelly Jepchumba a câștigat cursa feminină cu unul din cele mai rapide 30 de rezultate mondiale ale anului

La proba feminină, succesul i-a revenit lui Nelly Jepchumba, tot din Kenya, după o cursă în egală măsură foarte rapidă, încheiată cu timpul de 32 de minute și 11 secunde, un rezultat ce plasează cursa de la Brașov în Top 30 la nivel mondial. A doua s-a clasat Stella Rutto, atleta născută în Kenya, dar care acum reprezintă România, cu 33:35, în timp ce pe poziția a treia, după o cursă extrem de curajoasă, s-a clasat băcăuanca Adelina Panaet, după 33 de minute și 44 de secunde.

Deși a fost o cursă-test, parte din procesul de omologare a traseului din Cartierul Coresi și totodată un preambul al evenimentului de anul viitor, 10K-ul de la Brașov a atras la start cei mai buni alergători din România, dar și zeci de amatori. Organizatorii își doresc ca anul viitor, la Brașov să fie prezenți 3-4 sportivi din top 20 mondial, ceea ce ar reprezenta o premieră absolută pentru România. ”Am convingerea că e o competiție care poate crește foarte mult. Sper că atât autoritățile locale, cât și partenerii privați, vor înțelege și vor susține demersul nostru de a pune Brașovul pe harta internațională a marilor concursuri de alergare pe șosea.” a declarat Daniel Santa, reprezentantul Comparty Sports.

”Sunt foarte mulțumit de ceea ce am reușit să facem într-un timp scurt, în organizarea acestei competiții. Am avut parte de sute de copii, de zeci de amatori la seniori, dar și de câțiva sportivi de top. Am adăugat componenta de nutriție, de educație și răspunsul copiilor și părinților a fost entuziasmant. Le mulțumesc tuturor colegilor noștri implicați, arbitrilor, voluntarilor, dar și partenerilor, Coresi, Clubul Rotary, Primăria Brașov, partenerilor privați și instituționali. Începem din luna octombrie să pregătim evenimentul de anul viitor, avem planuri curajoase” a completat Florin Florea, reprezentantul CS Colțea, coorganizator al Brașov Running Festival.

Peste 400 de copii la startul curselor de copii – ”Promenada inimilor”

Cursele pentru copii, realizate în parteneriat cu Clubul Rotary, în cadrul programului Promenada Inimilor, s-au bucurat de un succes fantastic. Premiile generoase, dar și posibilitatea de a alerga pe același traseu cu atleții mari, i-au atras pe cei mici și au generat un interes ridicat în jurul evenimentului. Peste 400 sute de copii, dar și numeroși părinți au spus prezent întâlnirii de duminică și au transmis un puternic mesaj privind importanța mișcării pentru o viață sănătoasă și pentru prevenirea afecțiunilor cardiace.

Brașov Running Festival este programat să se desfășoare în format complet în luna septembrie a anului viitor, manifestarea urmând să aducă în cartier Coresi numeroase curse, dar și evenimente adiacente alergării: conferințe, activități educaționale sau spectacole.

Organizatorii evenimentului sunt CS Colțea Brașov și Comparty, alături de Clubul Rotary Brașov, cu sprijinul Coresi și al Primăriei Municipiului Brașov. Au susținut evenimentul companiile Autoliv, Zizin, Decathlon și BMW, Automobile Bavaria Brașov. Printre partenerii instituționali se mai regăsesc Asociația Județeană de Atletism Brașov, Liceul cu Program Sportiv Brașov, Poliția Municipiului Brașov, Poliția Locală a Municipiului Brașov, Regia Autonomă de Transport Brașov, Serviciul de Ambulanță Brașov și Inspectoratul de Jandarmi Brașov.

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: