Reprezentanții Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Brașov recunosc că sunt probleme la unitatea medicală

Consiliul Județean Brașov a transmis un drept la replică în urma articolului publicat de presa centrală și locală cu privire la condițiile insalubre din Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov.

Cum era de așteptat, reprezentanții unității spitalicești găsesc tot felul de scuze, dar recunosc că sunt probleme.

”Așadar, in zilele următoare, vom igieniza (zugrăvit și reparații) și grupul sanitar la care se face referire in articol și la care au fost făcute astfel de reparatii complete in luna octombrie 2019, dar din cauza umezelii și a materialelor din care sunt construiți pereții, la cateva luni
trebuie din nou igienizat, lucru pe care-l facem ori de câte ori este nevoie”
, se arată în dreptul la replică.

O scuză ar fi că Pavilionul la care se face referire se află pe un teren privat, iar Consiliul Județean Brașov plătește chirie, motiv pentru care nu se pot realiza reparații capitale.

Întrebarea este, de ce conducerea Consiliului Județean Brașov nu a căutat soluții, spitalul fiind în administrația instituției. De asta președintele Consiliului Județean Brașov are un salariu de 17.000 de lei lunar, să se ocupe de probleme din județ.

De exemplu, aeroportul putea fi construit de companii private (multe au fost interesate), iar cu banii cheltuiți până acum pe 30% din proiect, s-ar fi putut construi un nou spital, mai ales că nici celelalte unități medicale nu stau prea roz.


Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: