#RepornimRomania

Ședință online la Pro România unde s-au discutat puncte importante ce țin de situația actuală a țării.

”Ieri, împreuna cu președinții organizațiilor județene, am avut o sedință online la care a participat și liderul Victor Ponta. Am discutat probleme organizatorice, dar și despre măsurile propuse și votate de Pro Romania. Strategia pe care o abordăm este de #RepornimRomania !

Ulterior a avut loc tot online o întâlnire a reprezentanților Pro România, Victor Ponta și Mircea Dobre, cu operatori din turism din diverse județe pentru inițierea unei legi privind alimentația publică și structurile de primire turistice. Milităm pentru instituirea unor măsuri de limitare a efectelor negative generate de situația provocată de pandemie.

Avem astfel un proiect de lege la care lucram pentru stabilirea unui cadru legal pentru toate unitățile implicate, câteva măsuri ce vin în sprijinul agenților economici din domeniu. S-au emis propuneri plecând de la protecția socială a angajaților, plata impozitului specific în funcție de locurile de cazare ocupate, precum și altele” a precizat Mihai Mohaci, coordonatorul Pro România Brașov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: