Rendezvous beethovenian cu Gaudeamus Quartet, Cvartetul Filarmonicii Brașov!

Filarmonica Brașov vă invită la RECITAL!

Un moment muzical cameral dedicat lui Ludwig van Beethoven, susținut de cei patru muzicieni ce formează la acest moment Gaudeamus Quartet Filarmonica Brașov ®: Lucia Neagioe – vioară I, Raluca Irimia Tonescu – vioară a II-a, Leona Vervarichi – violă și Stefan Neagoe – violoncel.

Astfel, sărbătorirea celor 250 de ani de la nașterea lui Ludwig van Beethoven aduce în fața auditoriului marți 13 octombrie, de la ora 18.30, la Sala mică Patria,  Integrala cvartetelor de coarde de Ludwig van Beethoven – Cvartet op. 18 nr. 3 și Cvartet op. 127, în interpretarea celor patru muzicieni, interpretare recunoscută prin stilistica camerală autonomă bazată pe continuitate și particularizarea limbajului, precum și obținerea unor forme concordante cu propunerea conținutului din dorința de a reda un estetic sonor elegant și rafinat.

Preț întreg: 20 lei.

Biletele se găsesc la casieria Sălii Patria din B-dul 15 Noiembrie, nr. 50 A și Online pe www.bilet.ro.

Program casierie: luni și miercuri: 12- 15; marți și joi: 16-18.

 

 

 

 

Repere beethoveniene

 

În percepția publică, muzica de cameră a lui Beethoven se situează oarecum în spatele faimoaselor opere și simfonii orchestrale. Cu toate acestea, tocmai în formatul cvartetelor de coarde, pe care compozitorul l-a descoperit ceva mai târziu în viață, și-a pus toată măiestria și priceperea artistică.

La răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea au loc adânci prefaceri în istoria culturii muzicale. Estetica profesată de iluminişti, ca şi practica muzicală din timpul şi de după Revoluţia franceză, au dat o nouă orientare creaţiei artistice.

 

Dar saltul decisiv şi spargerea tradiţiei vor fi înfăpuite de Beethoven, a cărui operă nu are un caracter ocazional, ci este concepută în spiritul noilor idei şi al înaltelor aspiraţii ale omenirii. Ducând simfonismul clasic pe culmile gândirii filosofice, Beethoven lărgeşte sfera tematică prin oglindirea năzuinţelor omului şi prin participarea subiectivă intensă în creaţia muzicală.

 

Conştient de valoarea sa, Beethoven, care se intitula “proprietar de creier”, a dispreţuit pe cei care se considerau superiori prin “naştere sau prin avere”. “Singura dovadă de superioritate pe care o recunosc este bunătatea”, îi spunea el fratelui său, iar principelui Lichnowsky îi scria următoarele: ”Prinţe, ceea ce sunteţi dv. o datoraţi întâmplării. Ceea ce sunt eu, mi-o datorez mie însumi. Prinţi vor exista cu miile, însă Beethoven este unul singur.”
Sensibilitatea sa artistică i-a permis să descopere şi să dezvăluie omenirii cele mai arzătoare năzuinţe umane. Racilele societăţii în care vieţuia vor fi cunoscute chiar de copilul Ludwig. Nici viaţa de familie nu-i va fi prietenoasă iar, mai târziu, în viaţa sa sufletească suferinţele iubirii vor declanşa răni ale căror sângerări vor lăsa urme în opera sa. El a tins mereu către o iubire plenară, care să-i umple viaţa şi să dea aripi creaţiei. Giuletta Guicciardi, Josephina Deyn, Theresa şi Josephine Brunswick, Theresa Malfatti, Amalia Sebald au fost câteva din fiinţele iubite de Beethoven, care s-au depărtat de el din cauza bolii de care suferea, din cauza caracterului său dificil, nonconformist, dar, de cele mai multe ori, din cauza diferenţei de clasă. Plebeianului Beethoven nu-i era îngăduit să iubească şi să năzuiască la o uniune cu o femeie din aristocraţie.
Starea precară a sănătăţii a fost altă cauză a durerilor sale. De la vârsta de 30 de ani apar primele semne de surzenie, faimosul “Testament de la Heiligenstadt” (1802) ne arată că din tinereţe a fost obsedat de boală şi de gândul sinuciderii. Surzind complet, el se izolează tot mai mult, caracterul i se aspreşte, nervozitatea îi sporeşte. Irascibil, el se va înţelege greu cu cei din jur, dar vor exista prieteni adevăraţi care-l vor sluji cu devotament. În ultimii ani a fost chinuit de situaţia financiară proastă, de boală şi de necazurile pricinuite de nepotul său, Karl, cu tutela căruia ceruse să fie însărcinat. Din nevoia de iubire, el s-a purtat cu acest ingrat nepot cu o rară gingăşie sufletească, îngrijindu-l ca pe un adevărat fiu. În scrisorile adresate acestuia îl implora, ca un îndurerat părinte, să revină alături de el, iertându-i toate nelegiuirile.

Beethoven deschide drumul muzicii cu program, a cărei desfăşurare este determinată de firul epic al unei naraţiuni, de imaginile plastice ale unui tablou sau de ideatica unei probleme filosofice. Muzica cu program apelează la literatură sau la alte argumente pentru a sprijini expresia generalizatoare a muzicii pe imagini particulare. Începând cu onomatopeea şi sfârşind cu limbajul generalizat al simfonismului, muzica cu program devine accesibilă datorită conceptului ce direcţionează desfăşurarea ei.
Cu Pastorala, cu uverturile Egmont, Leonora nr. 3 şi Coriolan, Beethoven se apropie de muzica cu program. Deşi pe manuscrisul Pastoralei, autorul notează “mai multă expresie decât pictură a sentimentelor”, simfonia rămâne un prototip al descripţiei muzicale. Furtuna, jocul popular, cântecul final, toate zugrăvesc autentice imagini cu ajutorul procedeelor specifice muzicii programatice, procedee din care nu lipsesc nici imitaţiile onomatopeice. Mai generalizantă ne apare descripţia în uverturi, unde exprimarea muzicală nu urmăreşte amănunţit fabulaţia, ci o redă în linii mari, esenţiale.
Numai sonata Les Adieux are titlu programatic, celelalte titluri ale sonatelor pentru pian au fost date ulterior de către editori sau comentatori. O indicaţie programatică mai puţin precisă a dat-o Beethoven pentru Appassionata şi pentru Sonata cu recitativ op. 31 nr. 2. Întrebat de Schindler asupra semnificaţiei acestor sonate, el a răspuns laconic: “Citeşte Furtuna de Shakespeare.”
Appassionata este prototipul unei muzici programatice în sensul cel mai general al termenului, înţelegând prin caracter programatic proprietatea muzicii de a exprima imagini ale vieţii sufleteşti. Într-o scrisoare către Nadejda von Meck (din 1878), Ceaikovski arăta că, în sens larg, orice muzică este programatică: “Deoarece noi nu recunoaştem o muzică care ar consta dintr-un joc inutil de sunete, atunci, în sens larg, orice muzică este programatică. În sens strict, se înţelege prin această expresie muzica simfonică sau, în general, instrumentală, care ilustrează un anumit subiect, prezentat publicului într-un program. Programatismul este capacitatea muzicii de a exprima idei, sentimente, trăiri, întrucât fără această proprietate, muzica, devenită joc de sunete, încetează de a mai fi artă. ”
Beethoven, eroul şi luptătorul entuziast, gânditorul care a slujit marile idealuri clasice, a dăruit posterităţii lucrări muzicale cu o complexă tematică şi noi posibilităţi de exprimare artistică. Spiritul beethovenian va domina tot secolul al XIX-lea, iar după criza romantismului, când se va căuta un nou drum, creaţia sa din ultima perioadă va deveni, din nou, un far călăuzitor. Oglindind înaltele aspiraţii ale oamenilor şi uriaşa sa vibraţia interioară, muzica beethoveniană deschide drumul romantismului, străjuind, de-a pururea, ca un astru pe firmamentul culturii muzicale universale.

 

(Sursă: https://andreeavaidean93.wordpress.com/2015/01/08/ludwig-van-beethoven/)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: