Recomandările polițiștilor pentru prevenirea incidentelor în care pot fi implicați minorii

Vacanţa reprezintă prilej de bucurie pentru toți copiii, însă în această perioadă există și posibilitatea să  fie expuşi unor situaţii de risc. Fie că vorbim de excursii  la mare sau la munte, de tabere pline de aventură, de multe ore petrecute în aer liber ori în mediul virtual, este importantă cunoaşterea şi aplicarea unor reguli pentru a nu fi implicaţi  în comiterea de fapte antisociale în calitate de victime sau autori.

 

Astfel, pentru prevenirea incidentelor în care pot fi implicați minorii, Poliția Brașov recomandă:

  • Nu dați curs provocărilor, evitați discuţiile în contradictoriu cu alte persoane şi folosiți un limbaj controlat, fără jigniri, pentru a preveni escaladarea conflictelor.
  • Evitați frecventarea locurilor și mediilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool, substanțe interzise sau se practică jocuri de noroc. Intrând în anturajul acestora puteți fi determinați să comiteți infracțiuni.
  • Nu vă faceți singuri ”dreptate”, lovind adversarul. Aceste gesturi pot avea uneori consecințe grave, nebănuite.
  • Nu oferiți telefonul mobil unei persoane necunoscute, sub pretextul că îl admiră sau dorește să dea un telefon urgent.
  • Nu urcați în autoturismele unor necunoscuți indiferent de motiv.
  • Când vă deplasați în drumeții, nu vă îndepărtați de grup sau persoanele care vă însoțesc;
  • Evitați deplasările pe străzi neiluminate sau prin parcuri!
  • Drumurile publice nu sunt locuri de joacă! Ar trebui să vă jucați doar în parcuri sau alte spații special amenajate (unde nu circulă vehicule).
  • Nu este indicat să vă deplasați cu rolele/skate-board-ul pe partea carosabilă. Accesul cu acestea vă este permis doar în parcuri.
  • Evitați să vorbiți la telefon şi renunţați la dispozitivul hands-free atunci când traversați strada.
  • Dacă vă deplasați cu bicicleta, respectați cu stricteţe regulile de circulaţie și portați întotdeauna echipament de protecție;
  • Lumea virtuală este plină de capcane. Nu furnizați date personale sau despre familia voastră.
  • Trebuie să adăugați în listele cu prieteni doar persoanele pe care le cunoaşteți personal şi în care aveți încredere.
  • Dacă vreți să vă întâlniți în mod real cu persoane cunoscute pe Internet sau de la care ați primit mesaje pe telefonul mobil, anunţați întotdeauna un adult de încredere pentru a vă însoți, de preferat într-un loc public. Nu mergeți niciodată singuri la întâlniri de acest fel.
  • Fiți atenți la imaginea voastră, dar în acelaşi timp aveți grijă ca ceea ce postați să nu fie ofensator sau deranjant pentru ceilalţi.
  • Dacă cineva vă face să vă simţiți inconfortabil, puteți oricând să renunţați la conversaţia cu acea persoană. Puteți să îi scoateți din lista de contacte pe cei cu care nu mai vreți să comunicați, iar dacă bănuiți că faptele comise sunt infracțiuni (amenințare, hărțuire, pornografie infantilă etc), solicitați sprijinul poliției!

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: