Razie din nou pe la terase, târguri, cluburi și centre comerciale

În perioada 11.09 – 13.09.2020, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, alături de reprezentanți ai Ministerului Muncii, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

 

Au fost desfășurate activități de verificare cu efective mărite, în sistem integrat, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov.

 

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun.

 

Cu ocazia activităților desfășurate au fost verificate 331 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă. De asemenea, au fost legitimate aproximativ 2.600 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă.

 

Echipele mixte de control au aplicat 315 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 225 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 70 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 20 pentru fapte de natură economică.

 

 

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 155.000 lei.

 

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

 

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

 

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

 

Respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: