Război total la Săcele! 15 persoane au fost reținute. Printre acestea se numără și 3 femei

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de “violare de domiciliu”, ”distrugere” și “tulburarea ordinii și liniștii publice”.

În continuarea cercetărilor privind conflictul spontan petrecut la data de 20 noiembrie 2021, pe raza municipiului Săcele din județul Brașov, polițiștii au stabilit faptul că mai multe persoane, având asupra lor obiecte contondente, ar fi pătruns, fără drept, prin forțarea porții de acces, în curtea unui imobil, unde ar fi distrus mai multe bunuri și ar fi exercitat acte de violență și incitări la violențe în public, tulburând ordinea și liniștea publică.

Astfel, în urma unui complex de activități investigativ-operative efectuate în cauză, polițiștii au identificat și condus la audieri 23 de persoane bănuite că ar fi fost implicate în conflict, ulterior,  în baza probatoriului administrat, 15 dintre acestea, respectiv 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 ani și 43 ani și 3 femei, cu vârste cuprinse între 19 ani și 57 ani, toți din municipiul Săcele, județul Brașov, au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: