RATBV suspendă sâmbătă și duminică timp ce câteva ore circulația autobuzelor pe linia 20

RATBV S.A. suspendă sâmbătă și duminică, respectiv în zilele de 10 și 11 octombrie 2020, timp de câteva ore, circulația autobuzelor de pe linia 20, Livada Poștei – Poiana Brașov. Măsura este determinată de desfășurarea la sfârșitul acestei săptămâni, pe Drumul Poienii (DN 1E), a unei competiții auto, respectiv Campionatul Național de Viteză în Coastă 2020 – Trofeul Poiana Brașov.

Astfel, sâmbătă, 10 octombrie a.c., între orele 8.30 și 13.00, respectiv 14.00 și 18.30, circulația autobuzelor de pe linia 20 va fi oprită. Ultimele plecări din cele două capete de linie vor fi la orele: 8.00 și 13.30, iar de la orele 18.30 circulația revine la programul obișnuit.

De asemenea, duminică, 11 octombrie a.c., între orele 8.30 și 12.00, respectiv 13.00 și 18.30, autobuzele de pe linia 20 nu vor parcurge traseul Livada Poștei – Poiana Brașov. Ultimele plecări din cele două capete de linie înaintea suspendării circulației vor fi la orele 8.00 și 12.30, iar de la orele 18.30 circulația revine la programul obișnuit.

De menționat că autobuzele de pe linia 50, de vineri, 9 octombrie a.c., de la orele 08.00 și până duminică, la orele 21.00, în capătul de linie Livada Poștei, vor opri la peronul imediat următor celui obișnuit.

Angajații RATBV S.A. vor depune toate eforturile pentru ca, în ambele zile, imediat după ce se va finaliza competiţia auto, să asigure circulaţia mijloacelor de transport în comun pe linia 20. De asemenea, RATBV S.A. îşi cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi le mulţumeşte pentru înţelegerea arătată. În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră sau organizatori, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de societatea noastră.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: