Răspunsul unui brașovean pentru useriști, în special pentru viceprimărița Flavia: ”Doriți să ajutați sau doriți să fiți melodramatici ca să benefiați de ”place” și ”ador”

Viceprimărița Brașovului s-a dat din nou în stambă. De această dată, potrivit publicației argumentul.ro, userista Flavia Boghiu a comentat pe facebook, pe marginea unei știri referitoare la o tânără de etnie rromă care ar fi fost bătută de către agenții de pază ai unui supermarket. Bineînțeles, în momentul de față, încă nu se se cunoaște clar toată povestea, motiv pentru care polițiștii efectuează cercetări. Deci, este in derulare o anchetă, nu există o decizie finală în acest caz. Cu alte cuvinte, până la soluționarea poveștii, sunt doar supoziții. Cu toate acestea, Flavia Boghiu, a comentat imediat în stilul propriu.

Mi s-a strâns stomacul citind povestea fetei, așa cum a relatat-o R.H. Așa că o invit la Primăria Municipiului Brașov să bem un ceai împreună și să îi cer iertare în numele autorităților care nu au protejat-o și al oamenilor care au dezamăgit-o. Să îi spun că nu suntem toți așa. Și să nu își piardă speranța”, a scris viceprimărița Flavia Boghiu.

Userista confundă însă Primăria Brașov cu o ceainărie unde poți sta ca ”fetele” la o bârfă. Dacă are o problemă și vrea să se implice în vreo acțiune cu caracter social/filantropic, este liberă, nu stă nimeni în calea fericirii ei. Doar că, se poate deplasa unde vrea să stea la o cafea sau ceai, dar nu în Primăria Brașov, pentru că instituția are cu totul alt rol, nu este o asociație sau o fundație. Plus că, dacă Flavia este atât de bine intenționată și vrea să ia legătura cu fata, o poate face simplu, fără laude pe facebook. O poate contacta și sta de vorbă cu ea, dar nu să facă acest lucru pentru imagine.

Un internaut i-a și atras atenția printr-un comentariu, unde a explicat clar omul cum stă treaba cu ”imaginea pe facebook”.

Sunteți trepanați? Gândiți puțin? 1.De ce nu mergeți dvs spre Săcele, spre doamna Elena B? De ce ar trebui ca dânsa să vină ”la un ceai” la Primărie în persp COVID19, ca să ”cer iertare în numele” pffffooaaaaa? 2. Primăria Brașov ce ar putea să facă pentru Săcele, în ce calitate? 3.Doriți să ajutați sau doriți să fiți melodramatici ca sp beneficiați de ”place” și ”ador”? 4. Să vă pună în legătură cu ce…ca să ce…? 5. Cu ce anume dorește vicele să ajute? Nu doresc răspuns deoarece știu că nu valorez nici 5 bani! Hai, noroc!”, a comentat internautul, sintetizand întreaga situație.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: