Radiografie a situației creșelor, cu ajutorul brașovenilor

Primăria Brașov a lansat un chestionar adresat părinților din Municipiul Brașov care au copii cu vârsta până la 4 ani, cu scopul de o imagine reală și completă a nevoilor brașovenilor care își duc sau doresc să își ducă copiii la creșă. Această analiză își propune să identifice așteptările brașovenilor care au copii mici și au nevoie de serviciile creșelor din municipiu, gradul de satisfacție față de acest serviciu public și problemele întâmpinate de brașovenii care au nevoie să își lase copiii la creșă.

„Având în vedere mesajele primite de la brașoveni pe subiectul creșelor, am constituit un grup de lucru alături de consilierii locali pentru a vedea ce îmbunătățiri putem aduce felului în care funcționează acestea acum. Vom avea o întâlnire cu conducerea creșelor și de aceea am lansat un chestionar prin care părinții să ne poată spune care sunt problemele cu care se confruntă acum. Răspunsurile de la acest chestionar, pe care le vom centraliza joi dimineață, înainte de întâlnirea cu conducerea creșelor, vor reprezenta punctele de pe agenda discuției noastre“, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.

Chestionarul va putea fi completat până joi, 11 februarie, ora 10.00, iar răspunsurile vor constitui temele de la care se va porni în discuția grupului de lucru.

Chestionarul pune în practică principiul implicării cetățenilor în luarea deciziilor, poate fi găsit pe portalul www.brasovcity.ro, la adresa https://www.brasovcity.ro/ro/formular_feedback/10, și poate fi completat până în data de 11 februarie, ora 10.00.

Chestionarul cuprinde 10 întrebări legate de modul în care părinții își aleg creșa la care merge copilul lor, problemele cu care se confruntă, considerații asupra criteriilor din actualul „Regulament de înscriere, departajare şi transfer al copiilor în creşele aflate în subordinea Serviciului Public de Administrare Creşe Braşov“, sugestii de soluții pe termen scurt pentru suplimentarea numărului de locuri în creșele existente. Totodată, oferă posibilitatea părinților să facă propuneri prin care actualul model de funcționare al creșelor poate fi îmbunătățit.

În acest moment, Serviciul Administrare Creșe din cadrul Primăriei Brașov funcționează cu un număr de 805 locuri aprobate, în cele 8 creșe din Municipiul Brașov. Din anul 2021, numărul de locuri va fi suplimentat cu 120, odată cu extinderea cu două grupe a Creșei nr 5 și finalizarea lucrărilor la noua Creșă nr 9, de pe strada Apollo nr 2.

La acest moment, din cauza restricțiilor legate de pandemie, sunt ocupate 514 locuri dintre cele 805 aprobate. Numărul de cereri este de 1.347.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: