Punctul de vedere al consilierilor locali USR PLUS Râşnov, validat de Instituţia Prefectului

În urma sesizării adresate Instituției Prefectului de grupul consilierilor USR PLUS din Consiliul Local Râșnov, prin care aceștia atrăgeau atenția asupra unor proiecte de hotărâri iniţiate de primarul oraşului Râşnov ce nu aveau temei legal și solicitau îndrumare în speța respectivă, Prefectul Brașovului a luat, fără întârziere, măsuri prin care a validat punctul de vedere al consilierilor USR PLUS.

În şedinţa din 25.02.2021 a Consiliului Local Râşnov, au fost introduse pe Ordinea de zi cinci proiecte de hotărâri, iniţiate de primarul oraşului Râşnov, prin care acesta solicita “avizarea Avizului de oportunitate pentru P.U.Z” de către Consiliul Local Râşnov.

Grupul consilierilor locali USR PLUS, prin liderul de grup, Horia Motrescu, au susținut că respectivele propuneri sunt lipsite de temei legal, încălcând Art. 37 alin. (1^3) din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, care stipulează că ”Avizul arhitectului-șef este un aviz tehnic care nu se supune deliberării consiliului județean/ consiliului local/ Consiliului General al Municipiului București, după caz.”

Atât Primăria Râșnov, cât și organizația locală PNL Râșnov, au avut reacții total nepotrivite, lipsite de colegialitate și profesionalism, proferând acuzații nefondate și jigniri gratuite la adresa consilierilor locali USR PLUS. Pe pagina de FB al Primăriei Râșnov, aceștia au fost acuzați de “speculații primitiv-politicianiste” și de “dorința de a induce în eroare cetățenii orașului Râșnov, creând scandal și inventând probleme care, de fapt, nu există”. În mod similar, pe pagină PNL Râșnov, s-au folosit expresii precum “metehne vechi, de sorginte pesedist-comunistoidă”, “manevre de inducere în eroare a oamenilor” și “comportament duplicitar”.

În acest context, grupul consilierilor USR PLUS s-a adresat Instituției Prefectului, atrăgând atenția asupra situației de încălcare a legii și solicitând îndrumare în această speță, conform Codului Administrativ.

Ca urmare, Instituția Prefectului a solicitat, la rândul său, un punct de vedere din partea Consiliului Județean Brașov, iar ulterior a transmis către toate primăriile din județ o adresă referitoare la reglementări în urbanism, prin care a atras atenția primarilor și secretarilor generali faptul că “Potrivit prevederilor Legii nr. 350/2001, art. 37 alin (1^3), avizul arhitectului-șef este un aviz tehnic care nu se supune deliberării consiliului județean/ consiliului local.”

Făcând referire la speța din Consiliul Local Râșnov, Prefectul a mai menționat: “Astfel, am întâlnit în practică situații când acest aviz a fost supus aprobării în consiliul local, deși în actul normativ de specialitate se specifică faptul că, fiind un aviz tehnic de specialitate, nu este necesară supunerea spre aprobare de către forul decizional local.”

Horia Motrescu, liderul grupului consilierilor USR PLUS din Consiliul Local Râșnov:

“Aşa se demonstrează faptul că grupul consilierilor USR PLUS din Consiliul Local Râșnov nu inventează probleme care nu există şi că ”noua generație de politicieni” poate aduce și expertiză juridică celor care sunt în administrație de zeci de ani și care, uneori, greșesc.”

Mai multe detalii puteţi găsi aici: https://www.facebook.com/mike.horia.5/posts/10158053276955994

Şedinţa Consiliului Local Râşnov din data de 25 februarie 2021 poate fi urmărită aici: https://bit.ly/2Rc0Ii9

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: