Protest pe schiuri: ”Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!”

Comunitatea Declic vă invită, sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 10.00, la protestul ”Tăiați pensiile speciale, nu pădurile”, care va avea loc pe pârtia Drumul Roșu, din Poiana Brașov.

 Membrii Declic vor coborî pe pârtie, pe schiuri, cu un banner cu mesajul ”Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!” pentru a atrage atenția noului Parlament și noului Guvern asupra a două probleme majore nerezolvate: tăierea pensiilor speciale uriașe și salvarea pădurilor de la tăieri ilegale masive. 

”Comunitatea Declic le cere politicienilor să nu mai fie alunecoși și să treacă la treabă: tăiați pensiile speciale și salvați pădurile! Acum, la început de mandat, e momentul să vă asumați aceste două priorități și să prezentați un calendar clar. Altfel, ne vom trezi că iar vor fi abandonate, așa cum s-a tot întâmplat în ultimii ani”, a declarat Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic. 

În plus, în cadrul protestului de sâmbătă, din Poiana Brașov, un alt banner de mari dimensiuni, cu o suprafață de 30 de metri pătrați, va fi întins pe zăpadă, într-un punct de maximă vizibilitate, cu mesajul:,,Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!”

Reprezentanții Declic vor împărți participanților la protest și schiorilor de pe pârtia Drumul Roșu veste, măști și stickere cu mesajul acțiunii.

”Guvernanții par a fi uitat să taie pensiile speciale. Și au uitat să ia măsuri pentru a stopa tăierile ilegale din păduri.
⛷️ 💪 Așa că vom merge sâmbătă pe pârtia din Poiana Brașov, cu bannere și măști cu mesajul ”Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!”.
Am ales să protestăm pe pârtie, pentru că, în vremuri de pandemie, acolo sunt mulți oameni, dar totuși sunt distanțați.
Dacă avem noroc, ne vom întâlnim la schi cu o parte a parlamentarilor sau chiar cu membri ai Guvernului Cîțu și le vom transmite direct mesajul nostru.
Ne vom întâlni sâmbătă, 16 ianuarie, la baza pârtiei Drumul Roșu, lângă terasa clubului Rossignol, la ora 10:00. Vom coborî, pe pârtie cu un banner cu mesajul ”Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!”. Apoi vom întinde pe zăpadă un alt banner, de peste 5 metri, vom împărți schiorilor veste, măști și stickere, toate imprimate cu mesajul protestului nostru.
🤝 😷 ⛷️ Dacă nu ți-ai făcut planuri pentru weekend, te așteptăm să ni te alături la această acțiune. Dacă știi să schiezi, poți protesta pe pârtie. Dacă nu, nu e nicio problemă. Membrii echipei Declic care nu sunt schiori te vor aștepta la baza pârtiei Drumul Roșu. Ne vei putea identifica după mesajul „Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!”. au scris pe facebook reprezentanții DECLIC.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: