Propunere PNL: Infractorii cu pedepse până la 7 ani îşi vor executa pedeapsa de acasă

Senatul a adoptat, marți, două proiecte legislative care prevăd că mai multe categorii de deţinuţi vor putea să îşi execute pedeapsa la domiciliu, însă aceştia vor fi supravegheaţi prin intermediul unei brăţări electronice.

Una din condiţiile executării pedepsei la domiciliu prevede că deţinutul trebuie să aibă o pedeapsă de cel mult şapte ani.

Potrivit celor două proiecte legislative iniţiate de senatoarea PNL Alina Gorghiu, executarea pedepsei la domiciliu ar urma să fie posibilă în următoarele condiţii:

– pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani.

– infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsă închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare
– infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii
– în raport cu persoana infractorului, de conduită avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apăreciază că executarea la domiciliul a pedepsei închisorii este suficientă.

Pedeapsa poate fi executată şi în regim mixt.

„În raport de persoana infractorului, de conduită avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor, precum şi de posibilităţile de îndreptare, dacă apreciază că este necesar pentru prevenirea infractorului de la săvârşirea de noi fapte penale, instanţa poate dispune individualizarea mixtă a pedepsei închisorii: În timpul săptămânii la domiciliu, iar în zilele de sâmbătă şi duminică la penitenciar”.

Proiectele legislative urmează să fie dezbătute de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, apoi trimise la promulgare, scrie Mediafax.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: