Proiecte de infrastructură pentru localitățile de pe Valea Prahovei. Bușteni și Predeal au aderat la ADI

Ieri a avut loc la Sinaia şedinţa Adunării Generale a membrilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Valea Prahovei în Acţiune”, structură non-guvernamentală printre ai cărei membri fondatori se regăsesc Judeţul Braşov şi Oraşul Râşnov, alături de oraşele Sinaia, Azuga şi Comarnic.

„Cea mai importantă hotărâre adoptată în cadrul şedinţei AGA a fost aderarea oraşelor Buşteni şi Predeal la această structură asociativă. Astfel, momentul de faţă ADI „Valea Prahovei în Acţiune” numără şapte unităţi administrativ-teritoriale membre.

Asociaţia „Valea Prahovei în Acţiune” a fost înfiinţată în iunie 2020, cu scopul promovării şi implementării proiectelor de infrastructură de care localităţile situate pe Valea Prahovei au mare nevoie.
Cu siguranţă, cel mai important şi mai aşteptat proiect investiţional pentru Valea Prahovei este autostrada Comarnic – Braşov. Județul Brașov este destinația turistică de referință a României, în pofida faptului că nu suntem, din păcate, legați prin autostrăzi nici de București, nici de vestul țării, nici de Moldova.
Alături de Aeroportul Internațional Brașov, o autostradă care să lege Capitala de municipiul Brașov poate contribui esențial la dezvoltarea întregii Văi a Prahovei, a județului Brașov și a regiunii noastre.
Continuăm!” , a declarat preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea pe pagina de facebook

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: