Primele 30.000 de măști acordate de municipalitate au ajuns în posesia persoanelor vulnerabile

În primele două săptămâni, de când municipalitatea a decis să acorde măști de protecție împotriva răspândirii coronavirusului, pentru a ajuta persoanele vulnerabile, la Direcția de Asistență Socială Brașov s-au prezentat 1.005 persoane care au intrat în posesia măștilor, fiind distribuite 30.150 de măști.

Decizia acordării celor 30 de măști chirurgicale de protecție către persoanele din categoriile vulnerabile din Municipiul Brașov a fost luată prin H.C.L. nr. 465/2020, măștile fiind achiziționate din bugetul local, în contextul în care până în prezent nu au fost puse în aplicare prevederile OUG nr. 78/2020 privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii a necesarului de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS – COV2.

La nivelul municipiului Brașov, numărul estimat de beneficiari este de 6.200 de persoane, din următoarele categorii:

  1. a) persoane din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) persoane din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;

d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile, verificarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, precum și programarea în vederea preluării măștilor se poate face telefonic. În acest sens, Direcția de Asistență Socială Brașov a pus la dispoziție patru numere de telefon: 0770 736790; 0770 725765; 0783 125574 și 0727 700401

            Pentru a intra în posesia măștilor, persoanele îndreptățite trebuie să se prezinte la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, din str. Panselelor nr. 23, pentru a intra în posesia măștilor achiziționate din fonduri de la bugetul local. Măștile pot fi ridicate de în intervalul orar 09:00-15:00, iar în ziua de joi după un program prelungit 09:00-18:00, pe baza următoarelor documente:

-copie act de identitate;

-copie certificat de handicap (persoanele încadrate în grad de handicap);

-copie cupon de pensie aferent lunii în curs ( pentru persoanele vârstnice).

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: