Primarul comunei Comana a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare. Va munci și în folosul comunității

PNL Brașov își mai adaugă la palmares încă un condamnat penal. De această dată este vorba despre Viorel Grusea primarul comunei Comana, cel care a primit o condamnare de 8 luni cu suspendare. În același timp primarul este obligat să presteze muncă în folosul comunității, dar să urmeze și un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională. Interesant este de văzut dacă primarul își va pierde și mandatul în urma condamnării.

”Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: În baza art. 485 alin. 1 lit. a C. proc. pen., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 15.04.2021 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov cu inculpatul Grusea Viorel. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 ?i art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Grusea Viorel la pedeapsa principală de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 206 C.pen. (persoană vătămată Burdun Florentina). În baza art. 396 alin. 1 şi 2 ?i art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Grusea Viorel la pedeapsa principală de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 206 C.pen. (persoană vătămată Stroie Cosmin). În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. b) contopeşte pedepsele de mai sus şi stabileşte pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a) C.pen., obligă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere să execute obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.

În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Hoghiz sau a Primăriei Părău.

În baza art. 91 alin. (1) şi (4) C.pen., atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 96 C.pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credin?ă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obliga?iilor impuse ori stabilite de lege, precum ?i în caz de săvâr?ire a unei noi infrac?iuni.

Constată că inculpatul a fost reţinut din data de 14.04.2021 ora 23:30 până la revocarea măsurii în 15.04.2021, ora 15:30. În baza art. 274 alin.1 Cod pr. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 550 lei pentru faza urmăririi penale şi 100 lei pentru faza judecăţii). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 01.10.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 teza finală C.proc.pen.
Document: Hotarâre  1527/2021  01.10.2021”, se arată pe portalul instanție de judecată.

Reamintim că în aprilie, primarul a fost săltat de polițiști și băgat în arest pentru ultraj.

 

foto: facebook

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: