Primarul Coliban căutat de polițiștii brașoveni pentru că a parcat cu nesimțire pe o trecere de pietoni

Polițiștii brașoveni s-au autosesizat în legătură cu parcarea ”ca la carte” a primarului exmatriculat Allen Coliban. Aceștia vor face verificări și vor lua măsurile legale. ”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt și luării măsurilor legale ce se impun”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.

Reamintim brașovenilor faptul că la doar o zi după ce s-a terminat Forumul Orașelor Verzi(FOV), unde Allen Coliban le vorbea brașovenilor despre mersul pe bicicletă și pe jos, primarul a fost prins că a parcat pe o trecere de pietoni. Astfel, a fost obstrucționat accesul pietonilor sau, mai rău, al femeilor cu copii mici în cărucioare. În primele ore de la eveniment, primarul Allen Coliban nici nu a vrut să recunoască acest aspect, mai apoi, forțat de întrebările jurnaliștilor a transmis pe calea de comunicare USR un comunicat de presă în care mai mult a vorbit ce a făcut el azi decât despre parcarea nesimțită.

Mai exact, un comunicat făcut ca un contract la bancă. 100 de cuvinte despre ce a facut el la școală azi și câte investiții sunt și doar 5 cuvinte despre faptul că a parcat mașina aiurea pe trecere…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: