Primarul Cîmpeanu, apel la parlamentarii brașoveni pentru aprobarea banilor necesari pentru Ocolitoarea din Codlea

Primarul din Codlea, Mihai Cîmpeanu, a trimis o scrisoare deschisă către parlamentarii brașoveni referitoare la amendamentul depus de senatorul Marius Dunca, la Legea Bugetului de Stat, privind finanțarea proiectului „Ocolitoarea municipiului Codlea”. Edilul face un apel pentru ca aleșii brașoveni din Parlament să susțină amendamentul legat de finanțarea pentru ocolitoare.

Prin intermediul acestui mesaj fac un apel către dumneavoastră, cerându-vă sprijin în susținerea Amendamentului la Legea Bugetului de Stat, privind finanțarea proiectului Ocolitoarea Municipiului Codlea, amendament depus de către domnul senator Marius Dunca la Parlament. Iată câteva argumente pe care îmi doresc să le luați în calcul:

Drumul Național 1 străbate întregul intravilan al Municipiului Codlea prin zona centrală a orașului, zonă care reprezintă Centrul Istoric al municipiului și cuprinde un monument de importantă națională – Cetatea fortificata și Biserica Evanghelică, dar și alte clădiri monument istoric de importanță locală, respectiv Muzeul Tradițiilor Codlene, Biblioteca Municipală, Casa de Cultură și alte edificii ce sunt cuprinse în Ansamblul istoric al Municipiului Codlea.

Prin eforturi proprii, municipalitatea a reparat și reabilitat drumul național, dar aceste lucrări nu au rezolvat problema degradării clădirilor istorice, problema ambuteiajelor în trafic, a poluării și a evitării numeroaselor accidente. Ca o măsură urgentă s-a propus devierea traficului greu de tranzit pe o altă artera principală, singura varianta posibilă, o stradă de asemenea veche, cu clădiri amplasate la frontul stradal și cuprinse în Ansamblul Centrul Istoric.

Pentru a proteja clădirile monument și pentru a asigura confortul și siguranța cetățenilor municipiului Codlea, administrația locală a întocmit studiul de fezabilitate pentru investiția „Centura ocolitoare Municipiul Codlea”.

Până la această dată nu s-a reușit obținerea de finanțare pentru realizarea investiției, deși primul studiu de fezabilitate pentru centura ocolitoare s-a elaborat încă din anul 2008. La data respectivă s-a elaborat un studiu de trafic care releva faptul că traficul pe DN1 depășește de 2,7 ori capacitatea portantă a acestuia. Realizarea acestei investiții va reprezenta o alternativă de transport pentru traficul de tranzit, cu precădere traficul greu, dar și pentru cetățenii municipiului Codlea, comuna Hălchiu, comuna Vladeni, Perșani și alte localități limitrofe, precum și traficul pentru agenții economici din zonă și va degreva strada Lungă de ambuteiaje și aglomerări.

La momentul actual, traficul de tranzit ce traversa comuna Hălchiu spre Brașov este deviat prin Codlea, printr-o Hotărâre a Consiliului Județean Brașov, pentru a proteja clădirile din comuna Hălchiu, dar fără a susține financiar municipiul Codlea în  realizarea ocolitoarei.

În câteva cuvinte, aprobarea acestui amendament, respectiv acordarea de finanțare pentru Ocolitoarea municipiului Codlea, va însemna:

  • reducerea traficului pe artera principală a municipiului – str. Lungă, arteră ce se suprapune cu DN1 pe toată lungimea localității Codlea;
  • protejarea centrului istoric și a clădirilor monument istoric;
  • protejarea caselor tradiționale situate de o parte și de cealaltă a str. Lungă – DN1 și str. Nouă pe care se realizează la acest moment tranzitul pentru traficul greu;
  • reducerea poluării și a zgomotului;
  • reducerea timpului de rulare;
  • reducerea accidentelor rutiere;
  • punerea în siguranță a pietonilor și bicicliștilor;
  • creșterea  siguranței    circulației;
  • creșterea eficienței transportului; 
  • mărirea vitezeide   

Având în vedere toate aceste aspecte, vă rog să sprijiniți printr-un vot favorabil acest amendament, demonstrând codlenilor că respectați încrederea cu care v-au învestit la alegeri. Numai un efort comun și unitar poate genera realizarea unor astfel de proiecte importante pentru întreg județul Brașov, nu doar pentru municipiul Codlea, de aceea contez pe sprijinul dumneavoastră.

Vă doresc succes în activitatea desfășurată în Parlament și sper că veți susține toate proiectele care determină dezvoltarea județului Brașov.

 

CU RESPECT,

PRIMARUL MUNICIPIULUI CODLEA,

CÎMPEANU PAUL-MIHAI”  este textul integral al scrisorii.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: