Primăriile vor putea cumpăra acțiunile deținute de Ministerul Energiei la societățile producătoare de agent termic

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care creează cadrul legal prin care pachetele de acţiuni deţinute de către statul român la societățile producătoare de agent termic să poată fi transferate cu titlu oneros către primării.

Transferul pachetelor de acțiuni se realizează cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

 Unitatea administrativ-teritorială să fi solicitat, în baza hotărârii consiliului local sau consiliului general al municipiului București, transferul pachetului de acțiuni deținut de către statul român, prin Ministerul Energiei, la societățile producătoare de agent termic;

 Pot solicita transferul pachetului de acțiuni unitățile administrației publice teritoriale pentru care nu a fost deschisă procedura de insolvență în condițiile legii;

 Efectuarea unei analize tehnic-economice care să cuprindă justificarea operațiunii și efectele acesteia;

 Transferul se efectuează cu respectarea normelor naționale și comunitare în materie de ajutor de stat și concurență;

 Să fie exprimat acordul creditorilor în cazul în care acțiunile transferate sunt grevate de sarcini/garanții, precum și în cazul în care contractele de credit încheiate de societatea emitentă a acțiunilor stabilesc necesitatea unui astfel de acord în situația înstrăinării acțiunilor;

 Preluarea de către unitățile administrativ-teritoriale și a eventualelor obligații financiare rezultate din împrumuturile contractate sau garantate de stat ale respectivei societăți producătoare de agent termic.

Unitățile administrativ-teritoriale pot depune oferte și achiziționa întreg pachetul de acțiuni deținut de către statul român prin Ministerul Energiei la societățile producătoare de agent termic, iar Ministerul Energiei va transmite o ofertă de vânzare către unitatea administrativ-teritorială care a solicitat transferul.

Prețul de ofertă al pachetului de acțiuni va fi stabilit în baza unui raport de evaluare de către un evaluator independent, ale cărui servicii vor fi chiziționate de Ministerul Energiei.

Plata prețului acțiunilor se poate face integral într-un termen de 30 de zile de la data semnării contractului sau în rate, pe o perioadă de maxim 5 ani cu plata unui avans de minim 30% din prețul acțiunilor.

În situația plății în rate a acțiunilor, pentru garantarea diferenței de preț, unitatea administrativ-teritorială are obligația să constituie garanții imobiliare și sau mobiliare care să reprezinte cel puțin 120% din valoarea respectivă sau ipotecă mobiliară asupra acțiunilor care fac obiectul contractului.

Elementele principale ale contractului de vânzare-cumpărare prin care se realizează transferul se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

foto arhiva

Leave a Reply

%d bloggers like this: