”Primăria Brașovenilor” doar pe facebook. Solicitarea unor părinți, tratată la ”diverse” de reprezentanții administrației locale

După presă și consilierii locali, a venit și rândul locuitorilor din Brașov să își arate nemulțumirea față de bătaia de joc administrativă. Dacă transmiți o solicitate, ori nu ți se răspunde, ori primești un răspuns incomplet și după 55 de zile…”Sloganul cu ”Primăria Brașovenilor” pare a fi valabil doar pe facebook, pentru că, în realitate, lucrurile stau pe dos.

Părinții de la o Grădiniță din Brașov au depus o cerere la primărie și nu au primit răspuns nici după o lună… O altă brașoveancă susține că a înaintat o sesizare din decembrie 2020 și tot nu a primit răspuns.

”Consiliul reprezentativ al părinţilor de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 35 Braşov, reprezentat prin președinte Bede Timea, vicepreședinte Dascălu Andreea și vicepreședinte Marian Georgel Victorel, își continuă demersul prin care cere Municipalităţii să recupereze trei spaţii aflate la parterul clădirii din strada Bronzului nr. 5, bl. 505, pentru a le pune la dispoziţia unităţii de învăţământ, care are insuficiente locuri faţă de cerere. Spaţiile respective aparţin Municipiului Braşov şi sunt administrate de SC RIAL SRL – firma Primăriei, iar recuperarea lor şi punerea lor la dispoziţia grădiniţei ar face posibilă crearea unui număr de 50 de locuri noi pentru copii dar şi amenajarea unui cabinet medical.

„Au fost depuse două cereri înregistrate la Primăria Municipiului Brașov, cu numerele 16683/15.02.2021, respectiv 20570/24.02.2021, rămase fără un răspuns deși au trecut cele 30 de zile. Nu ne dorim altceva decât ca Primăria să rezolve ceva ce îi este la îndemână, și să cedeze spațiile către una dintre grădinițele supraaglomerate din orașul nostru. Mai ales pe vreme de pandemie, când trebuie să stăm și mai distanțați unii de alții, grija pentru copiii noștri și cei care îi supraveghează și educă, ar trebui să fie mai mare și să găsească niște căi mai rapide de rezolvare a unor situații la îndemâna administrației publice”.

Reamintim că zilele trecute, Consiliul reprezentativ al părinţilor de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 35 Braşov a semnat o petiţie adresată primarului, prin care cere Municipalităţii să recupereze trei spaţii aflate la parterul clădirii din strada Bronzului nr. 5, bl. 505, pentru a le pune la dispoziţia unităţii de învăţământ, care are insuficiente locuri faţă de cerere. Spaţiile respective aparţin Municipiului Braşov şi sunt administrate de SC RIAL SRL – firma Primăriei, iar recuperarea lor şi punerea lor la dispoziţia grădiniţei ar face posibilă crearea unui număr de 50 de locuri noi pentru copii dar şi amenajarea unui cabinet medical”, se arată în sesizarea brașovenilor nemulțumiți că sunt tratați la diverse de către reprezentanții administrației locale deși este vorba despre un subiect foarte important pentru Brașov, anume, suplimentarea locurilor la grădiniță.

 

Petiţia semnată de părinţii de la Grădiniţa nr. 35 cu Program Prelungit din Tractorul se găseşte AICI. Textul ei este următorul:

 

Petiție privind recuperarea spațiilor Grădiniței cu program prelungit nr. 35, Brașov, de la Primăria Municipiului Brașov

 

In atenția Domnului primar Allen Coliban,


Consiliul reprezentativ al părinților Grădiniței cu program prelungit nr 35 Brașov, reprezentat prin președinte Bede Timea, vicepreședinte Dascălu Andreea și vicepreședinte Marian Georgel Victorel, prin prezenta, dorim recuperarea celor 3 spatii aflate la parterul clădirii din strada Bronzului, nr. 5, bl. 505, Grădiniței cu program prelungit nr. 35, Brașov.


Vă aducem la cunoștință următoarele argumente:


  1. În trecut grădinița a funcționat în regim de creșă, având toate spațiile necesare desfășurării activităților (săli de clasă, precum și spații comune: holuri, vestiare, cabinet medical, grupuri sanitare, bucătărie, depozite, uscătorie și spălătorie) jumătate dintre aceste spații fiind momentan în administrarea S.C. RIAL S.R.L și în proprietatea Primăriei Municipiului Brașov, nefiind utilizate.
  2. Existența unui număr mare de solicitări pentru înscrierea în învățământul preșcolar, solicitări care nu pot fi soluționate favorabil din cauza lipsei de spațiu.
  3. Lipsa unui spațiu corespunzător amenajării unui cabinet medical, atât de necesar în această perioadă.
  4. Existența mai multor demersuri, adresate în anii anteriori Primăriei Municipiului Brașov, privind recuperarea acestor spații, demersuri care au rămas nesoluționate.
  5. Alocarea acestor spații ar face posibilă creearea unui număr de 50 de locuri pentru înscrierea preșcolarilor, precum și amenajarea unui cabinet medical.

În speranța că această petiție va avea ECOU, consiliul reprezentativ al părinților din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 35 Brașov, VĂ MULȚUMEȘTE!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: