Primăria Brașov a lansat licitația pentru achiziția a 10 autobuze hibrid

Primăria Brașov a trimis spre publicare anunțul de licitație privind achiziția a 10 autobuze electric-hibrid, în cadrul proiectului ,,Achiziția de mijloace de transport moderne”, proiect finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectiv Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

,,Azi am lansat astăzi licitația pentru achiziția celor 10 autobuze hibrid, în valoare de peste 13 milioane de lei, care vor intra în flota RAT. Ele sunt achiziționate prin POR, cu o finanțare nerambursabilă de 98% și o contribuție din partea noastră de 2%. Aceasta este ultima achiziție de mijloace de transport de transport care trebuia lansată. Avem deja contracte semnate pentru 26 de troleibuze Solaris, din care au sosit 24, și pentru 68 de autobuze electrice SOR, dintre care 11 sunt deja livrate. Avem în derulare licitația pentru 25 de troleibuze, care are termen de depunere a ofertelor  la jumătatea lui august, iar cea pentru 12 autobuze electrice de 18 metri, se află în faza de evaluare a ofertelor la Ministerul Dezvoltării. Sper ca această procedură să se desfășoare în condiții optime, cu oferte bune, și să reușim să semnăm contractul de achiziție cât mai repede. Conform contractelor pe care le avem și caietelor de sarcini pentru licitațiile în desfășurare, anul viitor pe străzile din municipiu vor circula 51 de troleibuze, 72 de autobuze electrice și 10 hibrid. Dacă luăm în considerare și celelalte investiții în transportul public, benzile dedicate, terminal gară, park&ride Bartolomeu, atunci cu siguranță transportul în comun va fi cea mai bună și ecologică soluție pentru a călători prin oraș”, a declarat primarul George Scripcaru.

 Trasee pe care vor circula:

– linia 25: Avantgarden – gara Brașov – terminal Poienelor,
– linia 28: Stupini (str. Fundăturii) – Avantgarden – Livada Poștei,
– linia 41: Stupini (str. Lujerului) – Livada Poștei.

Date tehnice achiziție autobuze hibrid

Autobuze hibrid diesel-electric noi, din gama 12 m (12000+350mm), cu tracțiune hibridă (diesel-electric), cu podea complet coborâtă pe toată lungimea, cu trei uși și aer condiționat în salonul de călători, destinate transportului urban de călători în Municipiul Brașov.

Sistemul de propulsie al autobuzului va fi o combinație a tehnologiilor de propulsie diesel și electrică, menită să exploateze la maxim potenţialul de reducere a emisiilor de CO2 și în același timp să asigure condițiile corespunzătoare de fiabilitate în operare, pe toată durata de viață a vehiculelor. Opțional, autobuzele ofertate pot avea posibilitatea încărcării externe a sistemului de stocare a energiei electrice, această dotare suplimentară fiind punctată în procesul de evaluare a ofertelor.

 Specificații tehnice:

– lungime autobuz: 12 m (+/- 0,35 m);
– număr uși: 3 uși duble;
– capacitate pasageri: minim 90 pasageri;
– nr. locuri pe scaun: minim 24 pentru pasageri;
– viteză maximă: 80 km/h (limitată electronic);
– suspensie pneumatică controlată electronic, cu funcție de îngenunchere (de coborâre, pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii, kneeling – https://www.dictionary.com/browse/kneeling-bus);
– sistem de frânare cu EBS (ABS/ASR). Sistem de frânare auxiliar de încetinire / retarder: electric combinat, reostatic și recuperativ (pentru recuperare energie, necesară motorului electric);
– sistem de încălzire: asigură la interior temperatura de minim +15°C, în condiții de temperatura exterioara de – 15°C;
– sistem de aer condiționat: asigură la interior temperatura de cel mult +25°C, în condiții de temperatura exterioara de + 35°C;
– motor termic tip Diesel Euro 6, capacitate cilindrică minimă: 4500 cmc, putere nominală minimă: 120 kW;
– motor electric cu grad de protecție minim IP 55, clasă bobinaj C 200, sistem de stocare a energiei și sistem de recuperare a energiei la frânare.

Dotări auxiliare:

– panouri LED de afișaj a rutei și destinației la exterior;
– monitor LCD pentru informare călători la interior (hartă traseu, stația care urmează) și unitate audio pentru anunțuri;
– sistem de supraveghere video la interior și exterior autobuz (8 camere video);
– sistem automat de numărare a pasagerilor;
– validatoare carduri contactless;
– computer de gestiune a traseului (monitorizare GPS);
– sistem de asistență a șoferului (alertare unghi mort, obstacol frontal).
Durata de utilizare normală: minim 12 ani;
Durata de utilizare fără reparaţie generală: minim 8 ani.

Detalii licitație
Data limită pentru depunerea ofertelor: 28 august 2020, ora 15.00,
Durata de livrare: maxim 12 luni,
Valoarea maximă a achiziției: 13.445.378,16 lei+ TVA,
Criterii de atribuire: Cel mai bun raport calitate – preț

Pretul ofertei

  1. Componenta financiară: pondere 55 %.
  2. Componenta tehnică:pondere 45 %, din care:

2.1.Consum de combustibil: pondere 15%,
2.2. Capacitate de transport (nr. călători): pondere 10%,
2.3 Valoare consumabile pentru întreaga perioadă de garanție: pondere 10%,
2.4. Costul operațional pe durata de viaţă cu energia şi impactul asupra mediului: pondere 5%
2.5. Posibilitatea alimentării externe cu energie electrică (plug-in): pondere 5%.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: