Presa din Brașov s-a săturat de gogoșile electorale ale reprezentanților din spitale și Consiliul Județean

Tot mai mulți jurnaliști cunoscuți din Brașov s-au dezlănțuit la adresa conducerii Consiliului Județean și a Spitalului Județean, sătui de “gogoșile” electorale ale acestora.Că vorbim de presa scrisă, că vorbim despre televiziuni naționale, toată lumea observă derapajele din Brașov.
Jurnaliștii sunt nemulțumiți în primul rând pentru faptul că nu primesc informațiile solicitate, ci frânturi, iar declarațiile făcute de liderii politici, membrii Guvernului și cei ai spitalului, nu coincid. Practic se joacă ping pong cu afirmațiile, iar problemele importante sunt pasate de la unii la alții. Când doar o publicație remarcă aceste derapaje se poate interpreta, dar când mai mulți constată același lucru, înseamnă că cei din Consiliul Județean, dar și reprezentanții spitalului, au o problemă. Nu o să dăm nume, este destul ca cititorii să intre pe rețelele se socializare și să urmărească postările. Pe lângă faptul ca au o comunicare haotică și răspund unor întrebări și după câteva luni sau chiar deloc, reprezentanții spitalelor au început să răspundă și șmecherește, ca și cum s-ar crede niște zeități pe lângă muritorii de rând. Poate că este timpul ca aceștia să revină cu picioarele pe pământ și să își aducă aminte că sunt totuși plătiți regește de români, iar rezultatele nu prea sunt satisfăcătoare ținând cont de nemulțumirile internauților care, zilnic, povestesc pe rețelele de socializare dramele prin care au trecut când au ajuns la spital.

Nu trebuie uitat nici amestecul politic în sistemul de sănătate. Să aducem aminte brașovenilor ca spitalele au fost conduse și de familii, exact ca în perioada feudală, când soțul, când soția, dar reprezentanții instituțiilor au tupeul să vorbească despre alții că politizează anumite proiecte, deși cei la care s-a făcut referire nu sunt plătiți din bani publici…

La capitolul sănătate, Brașovul a ajuns o oaie neagră a României, dar politicienii continuă să rânjească cu gura până la urechi prin poze. De fapt doar pozele au rămas pentru ca în ultimele luni s-a văzut realitatea din spitalele brașovene. Clădiri vechi, spitale închise, condiții insalubre, directori arestați, concursuri trucate.

 

 

Cristi Florea

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: